407

Medvedev distruge scutul american antirachetă

 De Larisa Muntean/ Chișinău / Moldova.ORG/ -- Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, ameninţă că Rusia ar putea instala sisteme de rachete nucleare Iskander în enclava Kaliningrad, dacă Statele Unite vor continua să aplice fără concesii planul scutului antirachetă din Europa.
 
Rachetele balistice strategice, care intră în dotarea trupelor ruseşti de rachete cu destinaţie strategică şi Forţelor Navale, vor fi înzestrate cu complexe de străpungere a scutului american antirachetă şi noi blocuri de luptă de înaltă eficienţă, a declarat preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev.
 
Medvedev a menţionat că „dacă, alte măsuri nu vor fi suficiente, Federaţia va amplasa în vestul şi sudul ţării sisteme de luptă moderne, care să asigure distrugerea componentei europene a scutului antirachetă american.
 
Unul dintre aceşti paşi va fi instalarea complexului de rachete „Iskander” într-o zonă specială din Kaliningrad”.
 
Medvedev a dat însărcinarea să se intensifice acoperirea obiectivelor forţelor nucleare strategice în cadrul creării sistemului de apărare aeriano-cosmică.
 
Vorbind despre scutul antirachetă european, Medvedev a declarat că Rusia „nu va fi de acord să participe la un program care, peste 6-8 ani, este capabil să slăbească potenţialul de descurajare militară.
 
Acest program a luat startul, iar realizarea sa are loc într-un ritm tot mai rapid: în Polonia, România, Turcia şi Spania”.
 
Rusia va renunţa să participe la Tratatul START dacă SUA vor continua să construiască scutul antirachetă în Europa, a declarat preşedintele rus, Dmitri Medvedev, în mesajul său televizat adresat cetăţenilor ruşi.
 
Însă, potrivit acestuia, Moscova şi Washington au încă timp să ajungă la o înţelegere în privinţa scutului antirachetă şi să se înţeleagă, în cazul în care se va ţine cont de interesele securităţii ruse.
 
„Rusia are voinţă politică pentru atingerea înţelegerilor necesare, care pot deschide o pagină principial nouă în relaţiile noastre cu SUA şi NATO”, a adăugat el.
 
Medvedev a subliniat că Rusia este dispusă să poarte un dialog cu SUA vizavi de apărarea antirachetă, însă doar în condiţiile creării unei baze juridice clare şi a unor obligaţii juridice: „Noi nu închidem uşa nici pentru continuarea dialogului cu SUA şi Alianţa Nord-Atlantică în problemele scutului antirachetă, nici pentru cooperarea în sfera dată”.

0