AIE ne părăsește
Show-ul politic cu denumirea „guvernarea AIE -2”, se pare că se apropie de sfîrșit.
Sondajul BOP, prezentat recent, ne arată un peisaj trist pentru alianță. În doi ani de guvernare, această alianță a absurdului a distrus încrederea cetățenilor în democrație, integrare europeană, pluralism politic, stat de drept. O alianța accentuat pro-românească (Ghimpu și Filat se declară deschis etnici români), în premieră, a regenerat și amplificat la maxim atitudinile antiromânești…Mai mult: alianța a spulberat încrederea cetățenilor în toate instituțiile statului, și chiar în biserică.
AIE și Democrația
După 2 ani de guvernare a «democraților», cetățenii au ajuns să nu mai creadă în democrație. Dar dacă AIE rămîne toți 4 ani la guvernare?
Astfel, 78% din respondenți consideră că țara nu este condusă conform voinței poporului, deci, puterea nu este democratică! Mai mult de jumătate (55%) așa s-au săturat de «democrație» marca AIE, că au ajuns să prefere dictatura. Adică, 35,2% optează pentru revigorarea sistemului politic sovietic, 19,4%-pentru «democrația suverană» din Rusia, considerată și democrație dirijată, adică sistem semiautoritar. Haosul, lipsa de funcționalitate a puterii, creșterea corupției și a criminalității, au contribuit la fortificarea în societate a așteptărilor de o mîină forte. Astfel, 29% respondenți, consideră că în primul rind, cea mai importantă problemă pentru RM este «întărirea ordinii în țară». (21% – ridicarea nivelului de trai, 23% – dezvoltarea economiei). 60% din populaţie optează pentru un sistem monopartid, deci contra pluralismului politic.
Asemenea expectații reflectă formarea unui cadru propice pentru partidele populiste, naționaliste și radicale.
AIE și integrarea europeană
O alianță care chiar și în propria denumirea a înserat cu nerușinare termenul de «integrare Europeană», a compromis aproape integral nu doar UE, dar și ideea europeană. De fapt, a făcut-o într-un timp record. Dacă În 2007 pe timpul «antieuropeanului» PCRM, aderarea la UE era susținută de 76% (contra 8,2%), în 2011 – pe timpul «proeuropeanului» AIE, pentru UE pledează doar 47% (contra 25%)! Deci, AIE a reușit imposibilul: prăbușirea percepției pozitive a vectorului european în ochii cetățenilor. Mă simt nevoit să le aduc un «omagiu» lui Ghimpu și Lupu și pentru faptul, că dacă ar avea de ales între UE și Uniunea Euroasiată, 34% din cetățeni ar susține aderarea la UE, și 46% la Rusia – Belorusia –Kazahstan!
Orice demers al lui Filat pe plan European, era dur criticat de cei doi. Amintiți-vă semnarea în 2010 a tratatului de frontieră cu România. Cel mai dur a criticat-o Ghimpu. Amintiți-vă întîlnirea cu Smirnov din vara lui 2011 din RFG, planificată de europeni. Cel mai tare a fost criticată de Lupu. Amintiți-vă scoaterea sîrmei ghimpate de pe Prut? Cine cel mai tare a criticat? Mihai Ghimpu. Exemplele pot continua la infinit.
Mai mult. Prin efortul «unionistului» Ghimpu, care a fost 1, 3 ani președinte al ţării, 60,5% din cetăţeni consideră că Rusia ar trebui să fie principalul partener strategic și doar 4% – România (UE-23%). Nici Voronin, nici Lucinski, nic Snegur nu au avut aşa “performanţe”.
Și atitudinea occidentalilor față de AIE a devenit glacială. Inițial, Dirk Schuebel a declarat, că luna de miere a UE cu Moldova s-a sfârșit. Mai pe urmă, președintele UE a făcut aluzia, că alianța trenează reformele în justiție și în combatarea corupției. La finele lui septembrie, la summitul parteneriatului estic, Nick Clegg, vice-prim-ministrul Marii Britanii, a declarat, că în RM s-a instaurat “un capitalism al cumătrilor”, adică un regim corupt, oligarhic.
AIE și decredibilizarea instituțiilor statului
Desigur oamenii văd toate aceste ilegalităţi. Și desigur, înțeleg multe din cele ce se întîmplă. Iată de ce, pentru prima dată în ultimii 10 ani ai democrației moldovenești, cetățenii au pierdut încrederea față de principalele instituții ale statului. Astfel, în guvern au încredere doar 18,6%, deci, mai mult decît în președinție – 15,2% și în parlament-13,6%. Cînd a mai avut puterea aşa încredere mică? Cînd a fost așa ceva, ca în guvern să fie mai mare încrederea, decît în președinte? E o situație pe cît de ridicolă, pe atît de deprimantă.
Toți acești ani, președintele era nu doar un pilon dar și un simbol al statalității. Astăzi, datorită eforturilor titanice depuse de Ghimpu și Lupu, președinția ca instituţie a fost totalmente compromisă și discreditată. Iar împreună cu aceasta, a fost compromisă și puterea, și mă tem, că și statalitatea. Nimic de mirare, în situația cînd președintele în loc să fie avocat al cetățenilor, preferă să fie avocatul oligarhilor!
Unde în general se mai întâmplă asemenea lucruri, și se întâmplă oare? Apogeu al cinismului liderilor alianței a fost semnarea acordului secret, prin care aceștia au divizat nu doar guvernul, dar și CEC, Curtea de Conturi, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, care prin definiție, sunt apolitice. Fiindcă le-a părut puțin, ei au divizat, în mod democratic desigur, și sistemul judecătoresc. Să fie clar: nimeni de la bun început nici nu avea de gînd să reformeze justiția, să combată corupția, să depolitizeze agențiile de stat despre care am vorbit anterior. Mai degrabă, s-a produs contrariul : politizarea și etatizarea judecății, agențiilor de stat, etc. Și dacă aceasta nu este o revigorare a demersului totalitar, atunci ce e? Chiar și Dirk Schuebel, care de obicei este rezervat în aprecieri, și-a exprimat dezamăgirea totală cu această partajare antidemocratică.
Vă mai aduceți aminte de campania Anti-Muruianu a «presei democratice»? Mulți atunci au crezut că e o luptă pentru reformarea justiției, că Muruianu e Anticristul. Nu vreau să dau aici aprecieri. Important e faptul, că președinţia Curții Supreme de Justiție i-a revenit PL… Iar noi, am crezut în lupta «binelui» contra «răului».
AIE se prăbușește?
Reitingurile partidelor alianței sunt pe linie descendentă, pe cînd PCRM revine în forță. Astfel, PCRM are 44,9%, PLDM -24,6% , PD –10,6% PL –16,2%. Important aici nu e cifra propriu zisă, ci trendul în sine. Or, la PCRM și la PL, trendul e în creștere, la PD și PLDM în descreștere.
Nu excludem, că după o iarnă grea, și reitingul PL va scade. Ținînd cont de faptul, că alegătorul PCRM ca regulă, nu răspunde că susține acest partid, și că IPP de fiecare dată îi oferă cu 2% mai puțin, putem presupune că PCRM are toate 47%. Și iarna abia începe, cu tarife majorate, prețuri ascendente. Primăvara va veni al doilea val al crizei economice europene. Iată atunci să iasă primarul «suburbiilor» și să amenințe cu revoluția…Chiar suntem curioși, cine va veni, și contra cui va protesta.
Din această perspectivă, situația AIE este proastă de tot. Argumente sunt multe. Și principalul e următorul: 83,5% respondenți declară, că țara se mișcă într-o direcție greșită. Așa cifră nu am avut de 10 ani, fiindcă de regulă, media e de 55-65%. Cifra de 83% reflectă 2 lucruri: fie că situația e revoluționară, şi vom avea proteste non-stop, inclusiv violente, fie că puterea se prăbușește, şi puterea se va schimba. În februarie 2001, înaintea căderii ADR, cifra era vizibil mai mică -79% apreciau ca in tara lucrurile merg intr-o directie gresita. În iulie 2009, înaintea căderii PCRM , cifra era de 67,4%…
Completăm aici, că 85-90% sunt nemulțumiți de prestația guvernului, 30% – consideră că AIE este incapabilă și trebuie înlăturată.
Unica persoană care mai dă vitalitate acestei alianțe este Vlad Filat. Astfel, Filat are cel mai înalt reiting -17,6% la capitolul «Cea mai mare încredere», ( Voronin -17,1, %, Lupu 7, 4% , Dodon 5, 9%, Ghimpu 3,5%). Deci, Filat menține imaginea AIE, îi oferă acestei coeziune și suport public, moment vizibil și în reitingul superior al guvernului raportat la președinție. Liderul PLDM mai are șansa, să oprească trendul ușor negativ al formațiunii pe care o conduce. Oricum, PLDM care a acumulat 20% în consiliile raionale, are conform BOP 24%. Deci, partidul, ipotetic, și-a revenit. La PD situația e de-a dreptul gravă, la PL, trendul balansează în jurul reitingului primarului, care la primăvara, va fi în scădere. Iată de ce primarul a început războiul cu PCRM, PLDM şi grupul Dodon. El are nevoie de conflict, pentru a sustrage atenţia de la problemele capitalei. Ii recomandăm în continuare să-l acuze pe Filat de sabotaj, să facă declaraţii contra Moscovei, să se expună pe problema autonomiei Găgăuziei, să acuze PLDM de trădare în favoarea Rusiei. În caz contrar, se duce reitingul de rîpă.
P.S. La 21 noiembrie, la emisiunea «În Profunzime», Marian Lupu a confirmat ceea ce noi vorbim de mai mult timp. Și anume: AIE -3, mai degrabă, nu va mai exista. Aluzia a fost făcută spre o posibilă alianța PD-PCRM.
Întreb iarăși pe Lupu, Ghimpu, liderii PNL, și mulți, mulți alții: unde e harbuzul, domnilor? Ne speriați de un an. Sau a minți este omenește?…
Articol scris de Bogdan Țîrdea
jurnal