505

Nihilism juridic, modul în care politicienii tratează Constituţia R. Moldova

Nihilism juridic! Aşa califică analiştii politici modul în care politicienii tratează astăzi Constituţia ţării. Mai mult, ei consideră amânarea şedinţei de alegere a şefului statului ca fiind o acţiune de uzurpare a puterii de stat, ce poate avea consecinţe grave. Subiectula fost discutat la emisiunea Fabrika.


"Eu nu înţeleg, cum poţi să anulezi o hotărâre de Parlament pe care a fost numit alegerea preşedintelui. Acest lucru care s-a întâmplat astăzi în Parlament este extreme de periculos pentru viitorul Republicii Moldova", a menţionat fostul Ministru al Justiţiei, Ion Păduraru.


Analistul politic Victor Gurău afirmă că avem în faţă un caz de uzurpare a puterii: "Eu răspund cu cuvintele colegului Boţan, nu numai uzurparea dar şi perversiuni politice".


"Eu în sinea mea, am decis că a fost o obstrucţionare, dar mă tem să recunosc asta în public. Cred că partidul comuniştilor va face uz de această interpretare. Pot protesta ignorând această putere", a subliniat analistul politic Igor Boţan.


În opinia analiştilor, singura cale pentru liderii din Alianţă este să declare epuizată prima tentativa de alegere a şefului statului. Deoarece în caz contrar, ei ar putea fi acuzaţi de uzurparea puterii de stat.
 
publika.md

0