904

Accident teribil în China: 17 copii au murit

 
O coliziune produsă în nord-vestul Chinei între un camion şi un microbuz şcolar supraîncărcat, care avea 64 de persoane la bord, s-a soldat, miercuri, cu 19 morţi, dintre care 17 copii, au anunţat autorităţile locale.
 
Accidentul a provocat, de asemenea, rănirea a 45 de persoane, dintre care 13 sunt în stare gravă. Acesta s-a produs în cursul dimineţii în comuna Qingyang din provincia Gansu, a precizat un oficial local identificat sub numele de Du.
 
Vehiculul care transporta copii a intrat în coliziune frontală cu un camion, potrivit unei fotografii difuzate de site-ul postului de radio naţional chinez.
 
Acest microbuz avea nouă locuri pe scaune şi era supraîncărcat, având 64 de persoane la bord, dintre care doi adulţi, a declarat Biroul provincial pentru securitate, citat de China Nouă. O anchetă a fost deschisă pentru a se stabili cauzele accidentului.
 
Cei doi adulţi decedaţi sunt şoferul şi un însoţitor al copiilor, a precizat agenţia semioficială News China. Potrivit televiziunii din Gansu, spitalul districtului Zhengning i-a preluat pe cei 40 de copii răniţi.
 
arena
0