920

Compania „Evolio”îşi propune să devină lider pe piaţa tabletelor Android în Moldova

 
Compania românească „Evolio” îşi propune să devină lider pe piaţa tabletelor Android în Moldova, mizînd pe Evolio Neura 3G, cea mai puternică tabletă PC Android, lansată oficial în Moldova.

Marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la agenţia INFOTAG, directorul „Evolio România”, Liviu Nistoran, a menţionat că „Evolio” speră să-şi atingă acest obiectiv printr-o politică de preţuri foarte accesibilă.

„Tableta Evolio Neura 3G va fi comercializată pe piaţa din R.Moldova la un preţ de circa 4600 lei, inclusiv TVA, fiind cu 20-30% mai ieftine decît cele comercializate de „Apple” şi „Samsung”. Mai mult decît atît. la moment această tabletă este cea mai performantă din lume”, a spus Liviu Nistoran, precizînd că toate produsele companiei vor fi comercializate în Moldova la preţuri mai mici decît cele din România.

Potrivit lui, tableta cîntăreşte doar 760 g, poate funcţiona pînă la 10 ore continuu şi are un sistem original de aplicaţii şi servicii. Neura 3G dispune de toată paleta de conectivitate wireless, poate fi conectată la calculatorul de acasă în timp ce te afli în străinătate, are acces la internet şi poţi achita serviciile comunale. De asemenea, are integrate: 3G, Wi-fi N, Bluetooth, USB, SD. Totodată, este singura tabletă disponibilă în România care beneficiază de servicii business, precum videoconferinţă, telefonie IP sau Cloud Computing.  

Evolio Neura este echipată cu cel mai rapid procesor disponibil pentru tablete: Nvidia Tegra 2, 1 Ghz Dual Core, cu accelerare grafică de înaltă performanţă Full HD şi vine cu un display de 9,7 inch, capacitiv, multitouch de tip Wide View Angle.

Potrivit directorului companiei „Evolio”, Neura 3G este prima tabletă care are preinstalate aplicaţii româneşti pentru Android, care oferă acces la conţinut în limba română. Mai mult, produsele sînt adaptate la interesele pieţei locale.

În Moldova toate produsele „Evolio” vor fi comercializate prin intermediului distribuitorului oficial compania „Romanian Software Distribuitor” SRL.

„În anul 2012 piaţa de tablete Android în Moldova este estimată la circa 10 mii de tablete. Noi sperăm să ocupăm cel puţin 30% din această piaţă, adică în 2012 să comercializăm circa 3 mii de tablete în Moldova”, a spus Nistoran.

INFOTAG precizează: Compania „Evolio” a fost lansată în 2007, fiind unul din cele mai importante branduri româneşti de produse IT&C. Sub brandul „Evolio” se comercializează: produse GPS, netbook-uri, produse de comunicaţii fixe şi mobile, produse multimedia şi accesorii. În anul 2011 „Evolio” a lansat prima tabletă românească. După cifra de vînzări, „Evolio” este a treia cea mai mare companie de produse IT&C din lume după „Apple” şi „Samsung”.
 
infotag
0