463

"Zinaida Greceanîi va fi înaintată la funcţia de şef al statului"

Deputatul neafiliat Zinaida Greceanîi va fi înaintat la funcţia de şef al statului, în curând, iar politicienii vor negocia pe baza acestei candidaturi. Această părere a fost exprimată de analistul politic Viorel Ciobotaru, în emisiunea Fabrika. Acesta nu a precizat cine o va înainta în acest post.

"Igor Dodon nu ar fi făcut pasul acesta, dacă nu ar fi avut siguranţa că se va negocia la serios candidatura doamnei Zinaida Greceanîi. Asta este aproape rezolvat şi o să vedem zilele acestea că va fi înregistrată ca şi candidat la funcţia de şef al statului. Domnul Ghimpu are substitut pentru funcţia de preşedinte al Parlamentului, pe care şi l-a dorit toată viaţa, şi asta tot este negociat. Substitutul este postul de procuror general", a declarat Viorel Cibotaru.

Unii analişti, care au participat la emisiune consideră că Zinaida Greceanîi ar putea fi susţinută la acest fotoliu de toţi liderii AIE, deşi aceştia declară că Marian Lupu rămâne candidatul Alianţei.

"Dacă PCRM nu boicotează alegerea şefului statului, atunci domnul Ghimpu poate spune că au mai votat nişte comunişti pentru domana Greceanîi. În cabina de vot se votează secret. Mai mult, dacă Ghimpu a votat pentru Lupu, care a fost membru al PCRM, atunci de ce nu ar vota pentru Greceanîi, care nu a fost membră de partid", s-a întrebat Igor Boţan.

"Domnul Ghimpu este într-o situaţie foarte complicată. Dacă votează pentru Greceanîi chiar pierde ceva palpabil, poate fi sancţionat de electorat", a spus Anatol Ţăranu.

Aşa s-au altfel, Ţăranu consideră că deputaţii care au anunţat astăzi că părăsesc PCRM, trebuie să evite cu orice preţ alegerile anticipate. "Acest grup este cel mai vulnerabil alegerilor anticipate. Dodon trebuie să evite cu orice preţ anticipatele. Ar fi o catastrofă pentru el. Fie merge mai departe ca şi independent, fie se afiliază unui partid, dar în acest caz va deveni unul dintre membrii unei formaţiuni, iar el cred că poate fi un lider de partid, mai degrabă", a menţionat Ţăranu.

Totodată, analistul afirmă că PCRM nu mai are un cuvânt greu de spus în rezolvarea problemei privind alegerea şefului statului.

"PCRM nu mai deţine pachetul de control. Comuniştii deja nu mai au cuvântul acela greu de spus, pe cel care îl aveau până la anunţarea plecării lui Dodon. Plecarea celor trei înseamnă sfârşitul hegemoniei. A început dezagregarea", a adăugat Ţăranu.

Analiştii au mai declarat că PCRM ar trebui să participle la votarea şefului statului şi să se reformeze, în caz contrar va avea de pierdut. "Partidul Comuniştilor este în faza necesară reformării. Este exclus că vor mai pleca şi alţi membri din formaţiune”, este de părere Nicolae Chirtoacă.

"Tandemul Dodon - Greceanîi sunt favoriţii Moscovei, iar PCRM e mai bine să participle la votarea şefului statului, pentru că ei oricum vor rămâne influenţi pe scena politică. Cred că vor mai pleca oameni din PCRM, dar nu foarte repede", a conchis Igor Boţan.

Igor Dodon, împreună cu Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramciuc, au anunţat astăzi că părăsesc Partidul Comuniştilor şi că sunt gata să ofere trei voturi pentru un preşedinte apolitic. 
 
Publika
0