Ghimpu mână-n mână cu Voronin: Îl demitem pe Ioniţă
Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, şi liderul PCRM, Vladimir Voronin, s-au plimbat, astăzi, pe holul Parlamentului discutând ca doi "vechi prieteni". Ambii au căzut de acord că preşedintele Comisiei Economie, Buget şi Finanţe, Veaceslav Ioniţă, trebuie demis, chiar dacă anterior comuniştii au fost împotrivă.
"Noi atunci nu am votat mai mult din principiu. De fapt, Ioniţă a comis încălcări foarte grave", a declarat Vladimir Voronin.
"În privinţa asta gata, ne-am şi înţeles, am bătut palma. Liberal-democraţii au fost prea încrezuţi şi au pornit un joc periculos care se poate întoarce împotriva lor",a menţionat liderul PL.
Cei doi lideri de partide au făcut glume unul pe seama altuia, de faţă cu presa, încercând să se ia delicat peste picior. "Eu cunosc capacităţile domnului Voronin şi ştiu... că anii trec, iar el poate nu se poate împăca cu gândul că trebuie să stea în sală pentru că nu mai poate fi preşedintele ţării. Democraţia este lupă politică, luptă pentru idei, dar noi nu suntem duşmani. Doamne fereşte! Chiar dacă suntem oponenţi politici, eu întotdeauna am fost foarte atent şi la vorbă şi la respect cu opoziţia...", a spus Ghimpu.
"Desigur, la vorbă nu întotdeauna aţi fost atent", a remarcat preşedintele PCRM.
"Depinde de dispoziţie, de temperatură", s-a justificat liberalul.
Liderii PL şi PCRM spun, însă, că pacea lor nu va fi eternă şi promit că "obligatoriu" replicile tăioase vor continua, la fel ca şi glumele de astăzi. "Îmi place când se adresează către mine 'Vladimir Nicolaevici', ... normal. Totodată, respect şi când mi se adresează cu tovarăş", a spus Voronin.
"Eu respect să îmi zică 'domnul Ghimpu', Mihai, Mihăiţă... Astăzi v-aţi adresat cu 'tovarăş Ghimpu' şi de aici a pornit dialogul şi discuţia între noi", a glumit Ghimpu.
Ca să mai distindă atmosfera, liderul PCRM a spus că Mihai Ghimpu se închina în fiecare dimineaţă, în faţa bustului lui Lenin, din curtea PCRM. "Dimineaţa când se porneşte la serviciu, trece pe lângă bustul lui Lenin şi se salută, se închină", a ironizat Voronin.
Anterior, Vladimir Voronin şi Mihai Ghimpu s-au acuzat reciproc folosind un limbaj de bulevard.
Publika