Baghirov transmite salutări din Moscova: Sunt fericit și am să mai vin în Moldova
Eduard Bagirov a fugit din Republica Moldova, evadând din arestul preventiv. O declară chiar el, în cadrul unui interviu pentru publicația rusă Gazeta.ru. Acesta susține că nu a avut probleme la trecerea frontierei, că este fericit și că intenționează să mai vină în Moldova. La rândul său, Procuratura Generală declară că deocamdată nu are informații oficiale cu privire la locul aflării lui Eduard Baghirov și se abține de la comentarii.
„Recent am aterizat în Aeroportul Domodedovo. Oamenii apropiați m-au ajutat sa trec frontiera moldo-ucraineană, după care am luat avionul spre Moscova din Odesa”, relatează Baghirov.
Acesta afirmă că nu a avut probleme când a trecut vama. „Chiar dacă am fi traversat frontiera cu muzică, țigani și droguri, nu cred că grănicerii ar fi avut întrebări. Într-atât e de prost totul acolo la nivel de guvernare”, spune bloggerul rus.
Baghirov susține că are de gând să mai vină în Moldova. "Am să vin în Republica Moldova de câte ori voi dori. Mai ales că acum acolo se va schimba puterea. Dosarul meu a fost unul politic. În toată Moldova, contra mea au fost doar doi oameni: preşedintele interimar, Marian Lupu şi Procurorul General, Valeriu Zubco," a declarat scriitorul rus.
"Nu ştiu cum cele întâmplate vor afecta viaţa mea. Am venit acasă şi sunt fericit," a mai spus Baghirov.
Nu este clar cum a ajuns Baghirov în Odesa, prin vama moldo-ucraineană sau prin postul Cuciurgan-Pervomaisk, controlat de autoritățile separatiste. Bloggerul rus și un apropiat al scriitorului, Rustem Adagamov, scrie pe contul său de Twitter, referindu-se la spusele lui Baghirov, că acesta ar fi trecut postul vamal Bender în portbagajul unui automobil, iar ajungând în Odesa, cu pașaportul intern, a luat avionul spre casă.
Astăzi, Procuratura Generală a confirmat că Eduard Baghirov a dispărut și este anunțat în căutare generală. Bănuitul a evadat ieri, după ce acum o săptămână, instanța a dispus cercetarea acestuia la domiciliu.
UNIMEDIA amintește că scriitorul și bloggerul rus Eduard Baghirov a fost reținut la Chișinău pe 16 iunie 2011. Recent, Procuratura Generală i-a înaintat lui Baghirov învinuirea, acestuia fiindu-i incriminată participarea în cadrul unui grup criminal organizat la dezordinile în masă din aprilie 2009 din centrul Capitalei.
Sursa: UNIMEDIA