Petru Bogatu: Va fi greu de demis Procurorul Genera
Pentru înlocuirea în funcţie a Procurorului General nu este suficientă doar cererea Primului ministru şi dorinţa Preşedintelui Parlamentului – trebuie o motivaţie legală puternică. De această părere este cunoscutul analist politic Petru Bogatu.
El a declarat pentru TRIBUNA că solicitările de remanieri făcute de Premierul Vlad Filat sînt justificate, dar unele dintre ele, inclusiv schimbarea în funcţie a Procurorului General, va fi dificil de realizat.
În opinia sa, în legislaţie ar fi trebuit să fie scris clar că Procurorul General poate fi demis, la fel ca şi alţi procurori, pentru că nu-şi face datoria.
„Este evident că instituţiile de forţă nu-şi fac datoria, inclusiv Procuratura Generală, şi acest lucru îl ştim cu toţii. În aceste condiţii era şi firesc ca Premierul să vină cu propunerea de remanieri. Dar, la fel de evident este şi faptul că Premierul încearcă să profite de situaţie pentru a strînge la zid celelalte două partide din Alianţă – PD şi PL, care, într-un fel, au făcut alianţă între ele”, afirmă Petru Bogatu.
Analistul nu crede în posibilitatea unei coaliţii PCRM-PLDM şi consideră că aceasta este o speculaţie şi o diversiune propagandistică la fel ca şi informaţiile precum că în fruntea SIS ar putea veni deputatul comunist Artur Reşetnicov.
În opinia sa, dacă componentele Alianţei pentru Integrare Europeană nu vor găsi limbă comună, şansa de depăşire a crizei constituţionale va fi ratată şi se va ajunge la alegeri parlamentare anticipate. Petru Bogatu consideră că acestea ar putea avea loc în primăvară, iar rezultatul lor ar putea să nu mai fie unul bun pentru alianţă.
tribuna.md