899

Declarație șocantă: America are nevoie de bani cât pentru un război

 
Ca să iasă din dezechilibrul economic pe care îl trăiește, America are nevoie de o sumă de bani echivalentă cu cea pe care a cheltuit-o în cel de-al Doilea Război Mondial, a declarat laureatul premiului Nobel pentru economie, profesorul Paul Krugman.
 
"Ceea ce a pus capăt cu adevărat Marii Depresii a fost enormul program de cheltuieli, care a fost reprezentat de al Doilea Război Mondial", a spus economistul.

Krugman nu este la prima paralelă de asemenea anvergură pe care o face la nivel declarativ. La începutul acestei săptămâni, acesta a scris într-un editorial că ultima dată când Germania a apelat la un program de austeritate, a fost un moment favorabil pentru venirea la putere a lui Adolf Hitler.

Krugman a precizat că războiul purtat de americani în Irak și Afganistan nu a reușit să aducă un impus primei economii a lumii pentru că raportat la PIB-ul american, cheltuielile cu cele două fronturi nu sunt atât de mari.

Pe cifre, Krugman arată că în Irak și Afganistan, americanii nu cheltuie mai mult de 1,2% din PIB, în timp ce în Al Doilea Război Mondial, cheltuielile în acest sens erau de peste 42%.

Ultima dată când nemții au mers pe austeritate, a venit la putere Hitler

"Exporturile nu pot exploda în cazul în care statele creditoare implementează la rândul lor politici de austeritate, care vor arunca Europa într-o gaură neagră a recesiunii", spune Krugman.

Și pentru a-și susține argumentele împotriva unor măsuri de austeritate implementate în Germania, Krugman amintește de faptul că ultima dată când Germania a adoptat măsuri de austeritate a fost în timpul cancelarului Heinrich Brüning, în anii '30, iar aceste măsuri au înrăutățit și mai rău criza din Germania de la vremea aceea și au constituit puntea prin care a fost numit cancelar Adolf Hitler, în ianuarie 1933.

"Acum, nu vreau să spun că mă aștept să se întâmple ceva atât de rău în Europa secolului al XXI-lea. Dar există o mare prăpastie între ceea ce are nevoie moneda euro pentru a supraviețui și ceea ce liderii europeni intenționează să facă, sau cel puțin ceea ce discută. Dat fiind faptul că există această prăpastie, e greu de găsit motive pentru optimism", încheie Krugman editorialul său din NY Times.

Roubini lovește din nou: "Nu prezic Al Treilea Război Mondial, dar sunt motive de îngrijorare"

"În anii 30, din cauza unor greșeli de politică am avut instabilitate financiară, falimente, deprecieri de monedp, tipărire de bani, războaie comerciale, populism, o apariție tot mai mare a regimurilor populiste, radicale și agresive care au venit la putere în state precum Germania, Spania și Japonia, iar apoi s-a terminat totul cu Al doilea Război Mondial", a spus Roubini, care a ținut să precizeze că "Acum nu prezic Al Treilea Război Mondial, însă dacă vine o criză financiară după prma, intrăm în DepresieȘ instabilitatea politică și socială din Europa și alte economii avansate începe să devină extrem de severă, iar acest lucru este un motiv de îngrijorare".
 
eco.md 
0