427

PNL-ul cheamă COMUNIŞTII ILUMINAŢI să voteze preşedintele

Naţional-liberalii în frunte cu Vitalia Pavlicenco au cerut azi, printr-un comunicat de presă „comuniştilor mai iluminaţi” să acorde voturile necesare alianţei de guvernare pentru alegerea şefului statului.

De asemenea, în contextul aceluiaşi comunicat, PNL a mai cerut de la Alianţa de Integrare unitate şi voinţă de a negocia cu partidele din opoziţie. „În numele populaţiei cu viziuni democratice şi al tinerilor, care au protestat pe 7 şi 8 aprilie şi au fost maltrataţi ulterior de regimul comunist, PNL cheamă la unitate AIE-2 şi consideră că alegerile parlamentare anticipate trebuie evitate. PNL se declară contra alegerilor anticipate, ce ar fi un dezastru pentru Republica Moldova, de aceea trebuie folosite toate mijloacele de a se negocia, în bloc, şi cu opoziţia comunistă, asupra căreia ar trebui să cadă vina pentru eventuala desfăşurare a unui scrutin parlamentar anticipat” se mai conţine în acelaşi comunicat.

Naţional liberalii, de asemenea, au mai chemat şi partidele parlamentare la discuţii asupre editării şi creării unui nou text al Constituţiei care ar putea evita pentru viitor situaţia politică creată la moment în Republica Moldova. 
 
 
Пресс-служба POINT.MD
0