1240

Presedintele Romaniei: Republica Moldova a fost şi este pământ românesc

 
Preşedintele Romaniei, Traian Băsescu a afirmat joi, 15 septembrie, într-un interviu acordat portalului de stiri Adevărul, că Republica Moldova "a fost pământ românesc şi este pământ românesc".
 
Băsescu a fost întrebat ce îşi imaginează Moscova că ar trebui România să spună "ca să fie bine", şeful statului explicând că Rusia şi-ar dori ca românii să se declare "agresori" după evenimentele din al doilea război mondial de la trecerea Prutului. "Românii nu pot face asta. Trecerea Nistrului este momentul în care şi eu consider că decizia militară şi politică a fost greşită", a explicat preşedintele, titreaza money.ro.
 
Şeful statului a completat ulterior că astfel de afirmaţii ale sale "riscă să ne arunce în aer interviul", dar a continuat precizându-şi poziţia faţă de Republica Moldova, pe care a numit-o "pământ românesc". "Poziţia mea este legată, în primul rând, şi de realitatea că Republica Moldova a fost pământ românesc şi este pământ românesc. Nu-i poate lua nimeni această identitate de fost teritoriu românesc, locuit de români, iar acum este un teritoriu zămislit în frontierele României. Şi vreau să se înţeleagă foarte bine: salut, susţin independenţa Republicii Moldova, dar asta nu mă îndreptăţeşte ca şef de stat să falsific istoria", a spus Băsescu.
 
tv7.md
0