847

Bulgarii nu mai vor să adopte moneda europeană


Sprijinul bulgarilor pentru aderarea ţării lor la zona euro este în scădere, scrie joi cotidianul sofiot Dnevnik, citând două studii de opinie publicate miercuri. Studiile efectuate de Fundaţia pentru o societate deschisă şi organizaţia Tendinţe transatlantice 2011 arată că dacă în februarie anul acesta 34% dintre bulgari erau adepţii adoptării monedei unice europene, în luna iulie numărul lor a scăzut până la 25%. În schimb, creşte numărului celor care se opun aderării Bulgariei la zona euro, numărul lor depăşind 51% în iulie 2011.

Ziarul Dnevnik comentează că schimbarea în atitudinea bulgarilor faţă de euro coincide în timp cu crizele din Grecia, Irlanda, Portugalia şi problemele Italiei. În anii 2008-2009, bulgarii care doreau trecerea la moneda euro erau mai numeroşi decât cei care se opuneau.

Studiile mai arată că 58% dintre bulgari doresc că ţara sa să aibă o politică bugetară independentă de Bruxelles, iar 56% din populaţie susţin că Bulgaria nu trebuie să adere la zona euro dacă va fi nevoită să ajute ţările cu dificultăţi.

Cifrele sunt clare şi arată că bulgarii nu vor să intre într-un club în care săracii vor fi obligaţi să-i salveze pe bogaţi, a declarat analistul Gheorghi Anghelov din Fundaţia pentru o societate deschisă.

În ciuda lipsei de încredere în moneda europeană, ministrul bulgar al finanţelor Simeon Diankov a declarat recent într-un interviu pentru Wall Street Journal că ţara lui este decisă să adere la zona euro cât mai repede, aminteşte publicaţia.
 
eco.md
0