879

Moldova, îngenunchiată de Ungaria

 
Ungaria s-a descurcat de minune la partida din această seară de pe stadionul Zimbru din Chișinău. Moldovenii au fost slabi, cu multe ocazii de a marca,dar care au fost ratate. Partida dintre selecționata Moldovei și a Ungariei din cadrul preliminariilor EURO 2012 s-a încheiat cu scorul de 0:2, fiind un nou eșec pentru sportivii moldoveni.

Vanczak Vilmos a marcat primul gol chiar în minutul 7 al meciului, asta după ce șutul din 6 metri al lui Suvorov a trecut pe lângă poartă. La mijlocul primei reprize Alexeev a avut o evoluție deloc bună, ratând încă o ocazie de a marca. Aproape de pauză acesta a primit și cartonaș galben pentru un fault la Jozsef Varga. În minutul 50 Suvorov putea duce mingea în poarta adversarilor, dar balonul a zburat peste poartă după execuția acestuia de la 18 metri.

În minutul 80 ungarii au dat un gol surprinzător în poarta Moldovei, când deja sportivii noștri nu mai puteau schimba situația. Chiar în minutul 3 din prelungirile reprizei a doua, Kiraly i-a tăiat calea lui Epureanu. Tribunele stadionului au fost pline cu susținători moldoveni, dar și câțiva fani ai Ungariei.

UNIMEDIA amintește că Naționala Moldovei a pierdut și în partida contra Finlandei, disputată vineri, 2 septembrie, în Helsinki. Selecționata Finlandei a bătut atunci Moldova cu 4:1. Moldova se află în grupa E în preliminariile EURO 2012. Următorul meci, țara noastră îl va disputa cu Olanda, pe 7 septembrie pe stadionul din Rotterdam. Ultima partidă din grupă țara noastră o va disputa cu San-Marino, pe 11 octombrie, pe Stadionul Zimbru din Chișinău.


Sursa: UNIMEDIA

0