PLDM cere audieri în Parlament despre cazul celor patru bănci supuse unui atac de tip raider
PLDM a solicitat astăzi Biroului Permanent al Parlamentului, convocarea unei sesiuni speciale a Legislativului, în cadrul căreia să fie iniţiate audieri parlamentare pe marginea atacurilor de tip raider care au avut loc în ultima perioadă asupra unor instituţii financiar-bancare.
În cadrul audierilor urmează a fi prezentat raportul Guvernului privind desfăşurarea atacurilor de tip raider, măsurile întreprinse de Executiv şi rapoartele instituţiilor subordonate Parlamentului direct vizate de acest subiect.
Valeriu Streleţ, preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM, a subliniat astăzi în cadrul unui briefing de presă, că PLDM va insista ca această sesiune parlamentara să aibă drept finalitate adoptarea unei hotărâri care ar duce la sancţionarea persoanele vinovate de producerea acestor atacuri.
Amintim că în ultimele luni, acţionarii a patru bănci din R. Moldova au fost victime ale unor atacuri de tip raider, în urma cărora au fost deposedaţi în mod fraudulos de o parte din acţiunile de la aceste instituţii. Procedura de convocare a sesiunilor speciale poate fi admisă doar la cererea preşedintelui Republicii Moldova, preşedintelui Parlamentului sau a cel puţin o treime din deputaţi.
Timpul.md