Filat cere legea anti – raider de la Efrim
De la vorbe la fapte. Dacă ieri, premierul Vlad Filat, a declarat că 4 bănci şi o companie au fost fost supuse unui atac raider, azi, în cadrul şedinţei executivului acesta a dat indicaţii clare ministrului Justiţiei.
Astfel, acesta a cerut lui Oleg Efrim, ca toţi cei care au atribuţie să vină cu proiecte de lege referitoar la modificarea legii anticorupţie. „Atacurile de tip raider nu afectează doar sistemul bancar. Se atestă tendinţe care vizează şi alte unităţi comerciale. Aşteptăm ca justiţia din Republica Moldova să fie justiţie” a precizat Filat. Şeful executivului de a semenea a mai sfătuit ministrul Justiţiei să se inspire şi din experienţa altor ţări, pe marginea acestui subiect.
Portalul de ştiri POINT.md aminteşte, că ieri, în cadrul unui breifing de presă, premierul a declarat că 4 bănci din Republica Moldova au fost supuse unor atacuri raider în ultimele două luni. De asemenea, în cadrul unei emisiuni a postului de televiziune Publika, premierul a declarat, că aceiaşi schemă a atacului a fost întrebuinţată şi asupra companiei ASITO, de la care se dorea sustragera a 40 % de acţiuni.
Procuratura Generală şi-a arătat nedumerirea, printr-un comunicat de presă, referitor la declaraţiile de ieri ale premierului.
Пресс-служба POINT.MD