Voronin NEMULŢUMIT de activitatea Curţii Constituţionale
Liderul PCRM, Vladimir Voronin este foarte nemulţumit de modul în care activează curtea constituţională. Acesta a declarat că Curtea Constituţională tace „parcă-i moartă și se face că nu înțelege ce se petrece în țară, și parcă nu cunoaște nici Constituția, nici situația în care ne aflăm. ” a declarat liderul comunist.
Voronin şi-a mai exprimat nemulţumirea şi în raport cu modul în care privesc oficialii europeni situaţia politică din Republica Moldova. „Ideea cu diminuarea votului pentru alegerea șefului statului este o șărlătănie. Dacă făceam așa ceva cînd eram noi la guvernare, vă imaginați ce urlete și ce țipete era să facă toată Europa. Toți oficialii europeni erau să fie la Chișinău. Dar acum nu e niciun emisar. Acum toți stau cu măliga în gură și se înăcrește prin Bruxelles.”
Cu toate acestea, Voronin nu a ezitat să îl laude de această dată pe premierul Vlad Filat. Potrivit lui Voronin, Filat este bravo din mai multe puncte de vedere. Primul dintre acestea ar fi, după părerea comunistului, este faptul că Filat poate convinge oamenii ca aceştia să activeze în interesele lui. „Filat este bravo. Reuşeşte să-i convingă pe toţi. De cînd a fost la Iaşi şi s-a văzut cu Băsescu, nu se mai aude nimic despre contrabanda cu ţigări” a menţionat Voronin.
Portalul de ştiri POINT.md ţine să menţioneze că judecători de la Curtea Constituţională nu au dreptul să facă declaraţii de presă pînă la data de 20 septembrie. Potrivit purtătorului de cuvînt al CC, Dumitru Ţîra, judecătorii care vor face declaraţii de presă riscă să fie recuzaţi în dosarul privind modalitatea alegerii şefului statului.
De asemenea, şi democratul Marian Lupu, a propus ieri ca liderii partidelor politice din alianţă să păstreze tăcerea în legătură cu subiectul alegerii şefului statului pînă la pronunţarea CC. Aceasta, crede Lupu, ar putea indimida decizia Curţii Constituţionale pe marginea acestui dosar.
Пресс-служба POINT.MD