Fanfaronada moldovenească
De câteva săptămâni la Chișinău a început o fanfaronadă pe care eu nu am mai văzut-o în Moldova în cei aproape 23 de ani de viață. Știu că cei mai în vârstă vor spune că dacă mă nășteam cu vreo 10 ani mai devreme prindeam paradele de 9 mai sau cele dedicate lui Lenin, astfel având cu ce compara prosteala pe care o pregătește conducerea de vârf a Moldovei pentru 27 august.
Ca și cum n-ar fi fost de-ajuns, televiziunile de la Chișinău s-au luat și ele la întrecere, bătându-se între ele să demonstreze care e mai patrioată. Din păcate, niciuna dintre aceste televiziuni nu se întreabă la ce ne servește nouă toată fanfaronada lui Filat și Lupu? Pe lângă cele vreo 30 de milioane de lei cheltuite(15 guvernul și cam tot atâta agenții economici impuși să cotizeze), fanfaronada aceasta ne mai dă și multe alte bătăi de cap. Ambuteiajele infernale create pe străzile din Chișinău în timp mândra oaste moldovenească face repetiții în PMAN e doar una dintre probleme.
Tot circul care este pregătit pentru 27 august îmi amintește foarte bine de firea moldoveanului și cât de lăudăroși sunt concetățenii noștri. Cel mai bun exemplu care-mi vine acuma-n minte sunt nunțile moldovenești. Atunci când fac o nuntă, tinerii însurăței care trăiesc prin nu știu că cămin de pe la Malina Mică storc toți banii din părinți, mai iau și câteva împrumuturi și-apoi se-apucă de chefuit în cele mai tari restaurante din capitală. Fastul nunților moldovenești poate rivaliza uneori chiar cu ce vedem pe la tv când se căsătoresc niște vedete. Singura diferență e că a doua zi după nuntă vedetele din occident pleacă în luna de mieri în Malibu, iar mulți dintre tinerii noștri însurăței caută să scape mai repede de datorii, apucând-o pe cale ”stroicii” la Moscova.
Așa și cu parada lui Filat și Lupu. Deși avem o armată leșinată, care este formată din copii luați cu arcanul de pe ”lijancă” și care pe toată perioada serviciului militar sunt trimiși să sape temelii și să care beton pe la vilele demnitarilor, noi îi scoatem la paradă. Un surâs amar am avut atunci când am auzit că pentru această fanfaronadă li s-au cusut haine noi militarilor și li s-au cumpărat bocanci, iar mașinile de luptă care zac ruginite de ani buni au fost reparate și revopsite. Păi pentru ce toate astea? Pentru a ne lăuda și a face-o pe grozavii în fața străinilor? Și dacă cineva va filma în ce stare jalnică arată asfaltul de pe Ștefan cel Mare, fie el și recârpit cu prilejul fanfaronadei, ce se va alege din lauda noastră prostească?
Azi am auzit că va fi chiar și o paradă aviatică? Oare cu ce avioane? Cu cele 5 pe care ne muncim să le dăm pe degeaba și nu le ia nimeni? Ori poate apelăm la vecinii români sau ucraineni pentru a veni cu avioanele lor? Și în general, ce țări mai fac parade militare în zilele lor naționale? Eu prea multe în occident nu am văzut. Iar unele țări occidentale chiar ar avea ce arăta.
Sper să nu mă înțeleagă cineva greșit și să aibă impresia că eu n-aș iubi această țară sau nu i-aș respecta independența. Eu iubesc această țară și respect și ziua de 27 august, chiar dacă această independență a fost obținută cam după ce se rupseseră de URSS aproape toate celelalte țări foste sovietice, și chiar dacă independența noastră din ultimii 20 de ani este mai mult pe hârtie.
Eu însă nu văd dragostea de țară precum un fanfaron. Pentru mine, să iubești Republica Moldova înseamnă să respecți legile acestei țări, să plătești taxe în bugetul de stat, să nu arunci gunoi pe drum și să-ți respecți concetățenii. Dacă măcar jumătate din moldoveni ar face aceleași lucruri, cu siguranță am fi într-o cu totul altă postură acum, iar parade fanfaronice nu ar mai exista.
Sursa: blogul lui Alex Cozer
jurnal.md