Republica Moldova – cea mai COMUNISTĂ din fosta URSS
„Singurul stat post-sovetic, unde Partidul Comunist reprezintă o forţă politică reală este Republica Moldova”. Aşa caracterizează un jurnalist BBC viaţa fostelor republicii sovetice. În articolul publicat de acesta, jurnalistul, este de părere părtaşii lui Vladimir Voronin sunt foştii nomenclaturişti şi preşedinţi de colhoz.
Acesta de asemenea sa mai referit şi la lupta politică din Republica Moldova, care după părerea lui, este dusă împrejurul ideilor de identitate naţională şi unirea cu România.
A doua fostă republică sovetică care nu s-a depărtat cu mult de mentalitatea comunistă este Belarus. Chiar dacă acolo nu este nici pomină de Partidul Comuniştilor, mentalitatea oamenilor nu sa schimbat. Aceştia ca şi mai înainte sunt infulenţaţi foarte mult de cultul personalităţii şi carisma conducătorului. Iar faptul că ei au fost cei mai afectaţi de ocupaţia fascistă în timpul celui de-al doilea război mondial, i-a făcut pe belaruşi să nu aibă încredere în nimic ce vine de la Vest.
Cei mai buni la eliminarea ideilor comuniste, după părerea autorului sunt Ucrainenii, Caucazul, şi Ţările Baltice, unde ideea comunismului a dispărut complet, iar luptele politice se duc pe alte fronturi proprii ţărilor în cauză.
Пресс-служба POINT.MD