503

Întîlnire SECRETĂ Filat – Voronin

Alianţa PLDM-PCRM pare a fi pe cale de a se realiza. Filat s-a întîlnit în secret cu Voronin vineri, 14 augus, la vila acestuia din satul Ţiganca. În cadrul întîşnirii cei doi oameni politici au discutat despre viitorul Republicii Moldova. Cel puţin despre asta scrie Cotidianul Timpul.

Potrivit sursei citate, discuţia purtată în cadrul întîlnirii s-a axat mai mult în jurul subiectului alegerii preşedintelui. Prin urmare, Filat ar fi primit asigurări de la principalul comunist că partidul pe care îl conduce acesta va vota alegerea lui Filat la funţia de preşedinte. De asemenea aceştia au mai făcut o împărţire preliminară a funcţiilor de conducere şi au stabilit orientarea Republicii Moldova pe plan extern, care potrivit sursei, va rămînea cea europeană.

De asemenea Filat şi-a mai luat angajamentul că pe parcursul mandatului de preşedinte, adică 4 ani, va schimba Constituţia ca preşedintele să fie ales prin vot direct.

Cotidianul Timpul a mai specificat că rezultatele întîlnirii celor doi au fost de acum transmise la Ambasada Federaţiei Ruse, iar Moscova a dat undă verde unei asemenea partajări a puteri în Republica Moldova.

Portalul de ştiri POINT.md menţionează că premierul Vlad Filat a dezminţit informaţia Publicată de Cotidianul Timpul. "Duminica trecută am fost cu totul şi cu totul în altă parte, dar cred că ar fi prea mult să comentez" a declarat premierul.
 
Пресс-служба POINT.MD
0