862

În şapte luni 2011 au fost înregistrate cu 6,6 la sută mai multe întreprinderi decît în anul precedent

Chişinău, 19 aug. /MOLDPRES/. Numărul întreprinderilor înregistrate de Camera Înregistrării de Stat (CIS) s-a majorat în şapte luni 2011 cu 255 faţă de perioada similară a anului precedent, la 4081 de la 3826, pe fondul relansării economiei şi al accesului mai facil la finanţare, comunică MOLDPRES cu referire la datele CIS.  
Datele oficiale arată că deşi numărul întreprinderilor înregistrate a crescut în şapte luni, în iulie au fost cu 6,5 la sută mai puţine înregistrări decît în luna respectivă a anului 2010. În registrul de stat au fost luate în evidenţă 521 de întreprinderi, faţă de 557 în anul trecut.
 
Creşterea economică şi posibilităţile mai bune de obţinere a finanţărilor a trezit pofta moldovenilor de a deschide noi afaceri. În perioada estivală însă gradul de activism, de regulă, scade, spun experţii.
 
Datele CIS arată că s-a menţinut tendinţa din anii trecuţi, cînd numărul întreprinderilor înregistrate în capitală a fost mai mare decît în teritoriu. În şapte luni 2011, oficiile teritoriale au înregistrat 1770 de întreprinderi, iar oficiul din Chişinău - 2311.
 
Un număr de 27% din întreprinderile înregistrate au sferă de activitate comerţul cu amănuntul, 12% - comerţul cu ridicata, 15% - tranzacţiile imobiliare, după care urmează domenii cu ponderi mult mai mici ca pol de atracţie pentru doritorii de a deschide o afacere, cum sînt transporturile, agricultura, hotelurile şi restaurantele.
 
Pe de altă parte, numărul de întreprinderi radiate din Registrul de stat a crescut şi el de la 1767 în şapte luni 2010 la 2082 în ianuarie-iulie 2011. Potrivit CIS, 67 la sută din întreprinderile radiate sînt din regiuni şi doar 33% din Chişinău.
 
La data de 1 august 2011, în Republica Moldova erau înregistrate 159 344 de întreprinderi, dintre care 75 626 au statutul de societate cu răspundere limitată, iar 67 000 de întreprinderi individuale, 4 820 societăţi pe acţiuni, 4 048 cooperative (cooperative de producţie, cooperative de consum şi cooperative de întreprinzător), 1 455 întreprinderi de stat şi municipale şi alte întreprinderi, notează MOLDPRES, cu referire la date ale CIS.

0