576

Retrospectiva politică a săptămânii: "Război" în AIE! Acuzaţii reciproce între Filat, Lupu şi Plahotniu

Atacurile verbale între liderii PD şi PLDM au fost reluate în această săptămână. Asta după ce vicepreşedintele PLDM, Valeriu Streleţ, a declarat că liberal-democraţii vor cere la toamnă modificarea Acordului de funcţionare a Alianţei pentru Integrare Europeană, în special a unor prevederi ce ţin de alegerea şefului statului.

Discuţiile privind intenţia PLDM de a modifica acordul semnat între componentele AIE pare a fi o campanie regizată, prin care se fac presiuni asupra sa, a declarat Marian Lupu pentru Timpul. Totodată, el nu a exclus formarea unei Alianţe PLDM-PCRM şi a declarat că premierul Vlad Filat are anumite calităţi de-ale fostului preşedinte Vladimir Voronin.

În replică, Filat a afirmat că Lupu poate să facă astfel de aprecieri ţinând cont de faptul că l-a slujit mai mulţi ani pe Voronin. Preşedintele liberal-democraţilor a mai spus că Marian Lupu ar fi obsedat de dorinţa de a ajunge şef de stat.

În lipsa liderului democraţilor din ţară, vicepreşedintele PD, Vlad Plahotniuc, a calificat declaraţiile lui Vlad Filat drept nocive şi a precizat că decizia de a schimba candidatul la funcţia de şef de stat trebuie să fie a întregii alianţe.

Totodată, secretarul PL, Boris Vieru, a declarat pentru Europa Liberă, că liberalii se opun oricărei modificări a Acordului de constituire a AIE. Boris Vieru a mai spus că în cazul creării unei alianţe între PLDM şi PCRM, Partidul Liberal va trece în opoziţie.
0