870

Euro începe săptămâna cu o tendinţă de ieftinire

 
Cursul oficial leu/euro anunţat de Banca Naţională a Moldovei pentru astăzi, 8 august 2011, este stabilit la nivelul de 16,1813 MDL/EUR. Astfel, euro începe săptămâna cu tendinţa de ieftinire, cu circa 9,81 bani faţă de zilele anterioare. Dolarul american îşi continuă încet, dar sigur, scumpirea pe piaţa valutară internă, cursul oficial constituind astăzi 11,4251 MDL/USD, arată datele BNM. 

La determinarea cursului oficial al leului moldovenesc față de dolarul SUA se iau în calcul cursurile de cumpărare și vânzare și volumul tranzacțiilor de cumpărare /vânzare efectuate pe piața valutară internă. Cursul oficial al leului moldovenesc față de valuta străină, alta decât dolarul SUA, se determină în baza cursului oficial al leului moldovenesc față de dolarul SUA multiplicat la cross-cursul valutei străine respective față de dolarul SUA stabilit pe piața internațională. 

Astfel, pe piaţa valutară internaţională, cursul dolarului american s-a apreciat în raport cu moneda unică europeană, înregistrând vineri, 5 august 2011, nivelul de 1,4155 USD/EUR. Cursul mediu în luna iulie 2011 a fost de 1,4278 USD/EUR, cel mai mic curs din luna trecută fiind înregistrat pe 12 iulie - 1,3975 USD/EUR. 

Potrivit estimărilor Ministerului Economiei, cursul mediu anual al leului moldovenesc va fi în anul 2011 la nivel de circa 11,7 MDL/USD. În anii 2012-2014, se prognozează un curs de schimb al leului de circa 12 MDL/USD, adică o uşoară depreciere a monedei naţionale în raport cu dolarul american.

Sursa: UNIMEDIA

0