483

Află cum se odihnește Lupu

 
De Paula Munteanu/ Chişinău / Moldova.ORG/ -- Află cum se odihnește Lupu, și nu unul obișnuit, ci Marian Lupu, președintele interimar al Republicii Moldova, o țară mică, frumoasă, dar care la cei 20 de ani de independență ai săi, se pare ca încă nu a ieșit din adolescență.
 
Zic așa, pentru că are cam multișoare problemuțe nerezolvate încă, un exemplu fiind sesiunea de primăvară-vară a Parlamentului, care se pare că nu a soluţionat foarte mult, deoarece nu s-a reușit promovarea proiectelor importante, nu s-a reușit alegerea președintelui țării, examinarea politicii bugetar-fiscale, iar reforma justiției s-a limitat la demiterea președintelui Curții Supreme de Justiție.
 
Cu toate astea, președintele interimar a considerat de cuviință să plece în vacanță, chiar de săptămâna viitoare, după cum a declarat în cadrul unei emisiuni la postul național de radio.
 
În timp ce cetățenii țării pe care o conduce se odihnesc 5 zile din 2 ani, la Zatoka, Marian Lupu se va bronza anul acesta pe malul Mării Adriatice. Totuși detaliile cele mai importante le veți afla din declarația sa:
 
"Voi pleca în concediu săptămâna viitoare. Probabil pentru 10-12 zile. Am primit o invitație de la bunul meu prieten, Filip Vujanović, președintele Muntenegrului, să merg cu familia la reședința de vară a dlui pe malul Mării Adriatice”. 
 
Care sunt reacțiile? Președintele Partidului Acțiunea Democratică, Mihai Godea declară: „Președintele țării, premierul, deputații își iau concediu. Ei au timp de odihnă, de relaxare și nu vor să observe că problemele Republicii Moldova nu-și iau vacanță, la fel ca și oamenii care trăiesc în sărăcie și nu-și pot permite luxul unui concediu”.
 
Aș vrea să vă reamintesc, că nu este pentru prima dată când președintele nostru interimar părăsește țara vara aceasta. În perioada 16-18 iulie, Marian Lupu a mai fost plecat pentru 3 zile într-o călătorie privată, cu familia, iar detalii despre această călătorie nu se prea cunosc.
 
Vlad Filat a plecat deja, pleacă și Marian Lupu. Oare ce ne vom face cât timp liderii noștri politici sunt în vacanță?
 
Poate nu vom simți nici o diferență...
0