904

Piaţa vinurilor din Federaţia Rusă trebuie ţinută cu „dinţii”. Vezi de ce

 
După ce serviciul fitosanitar rus Rospotrebnadzor a rebutat, în repetate rânduri, o parte din vinurile moldoveneşti, vinificatorii au început să caute alte pieţe. Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, spune că trebuie să facem tor posibilul să nu pierdem această piaţa din Federaţia Rusă, deoarece e una importantă pentru Republica Moldova.
 
„Chiar dacă este o piaţă nesigură trebuie să muncim în aşa mod să o facem sigură şi să mergem la export cu o altă calitate a vinului să putem explica celor de la Rospotrebnadzor că asigurăm un produs de calitate şi inofensiv consumatorul rus şi atunci putem beneficia de o stabilitate a pieţei din Federaţia Rusă” explică ministrul.

Serviciul fitosanitar rus Rospotrebnadzor a rebutat în şapte luni ale anului curent 14 loturi de produse alcoolice (6 loturi de vin, 8 de divin) din Republica Moldova.

În primele şase luni ale anului curent cele mai mari cantităţi de vin au fost exportate în Belarus,19,3 mil. litri, urmată de Ucraina, 15,5 mil. litri, şi Rusia, 9 mil. litri. Volumul total al exportul de vin s-a cifrat la 53,7 mil. litri cu 2,8 mil. litri mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010, potrivit datelor Ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare. Cantitatea de vin spumant exportată în primul semestru a fost de 828 mii litri sau cu 38,1 mii litri mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Principalii consumatori ai produsului sunt Ucraina şi Kazahstan.
 
24h
0