939

Cinci persoane REȚINUTE pentru contabandă cu marfă din Ucraina

Un cetățean care transporta mărfuri de larg consum din Ucraina a fost reținut de către Procuratura Anticorupție. În urma cercetărilor s-a stabilit că acesta transporta marfă de contrabandă. Odată ce nu s-a supus cerințelor legale, suspectul a fugit de la fața locului. După patru împușcături de avertisment a ofițerilor CCCEC, acesta a fost arestat.

Conform procurorilor, în aceiaşi zi au fost reţinuţi şi patru complici, care se aflau la faţa locului.

Potrivit datelor din cauza penală, în perioada lunilor mai – 31 iulie 2011, şeful secţiei poliţiei rutiere din cadrul Comisariatului de poliţie Anenii-Noi, de comun acord cu un inspector al secţiei poliţiei rutiere din cadrul aceluiaşi Comisariat de poliţie şi încă 3 persoane, au trecut peste frontiera vamală a Republicii Moldova prin eludarea controlului vamal a mărfurilor de larg consum în asortiment cu valoare ce depăşeşte suma de 100 000 lei.

Actualmente marfa în cantitate de 115 cutii se află pe teritoriul CCCEC, urmărirea penală fiind în desfășurare.
 
Пресс-служба POINT.MD
0