434

Pavlicenco: Filat este incapabil să conducă un Guvern de coaliție

 
După ce a participat la consultările cu societatea civilă organizate de prim-ministrul Vlad Filat, Partidul Național Liberal a organizat o conferință de presă pentru a-și expune părerea vizavi de mesajul premierului. Național-liberalii consideră că Filat a dat dovadă că este incapabil să conducă un Guvern de coaliție.

Potrivit lor, în spatele mesajului lui Vlad Filat se află interesul de a-și subordona total Guvernul de a bloca alegerea șefului statului și slăbi politic partenerii de coaliție.

„Vlad Filat ne-a prezentat un mesaj ce demonstrează ca nu e capabil să conducă un Guvern de coaliție, care înseamnă toleranță, răbdare, dialog, transparență, fermitate și principialitate. Orice dislocări, în actuala situație, colaborate cu poziția PCRM și a unui Voronin tot mai obraznic, pot însemna coaliții monstruoase”, a declarat președintele PNL, Vitalia Pavlicenco, în cadrul unei conferințe de presă.
Pavlicenco a subliniat că Filat a criticat, fără a nominaliza, niște miniștri, unii meritând să fie criticați. Cu toate acestea, PNL i-a sugerat lui Filat să facă reforme la MAI, la Ministerul Justiției și să asigure o bună administrare fiscală de către Ministerul Finanțelor. „Acești miniștri, în primul rând, ar trebui să își dea demisia”, consideră național-liberalii.
„Eschivarea de dialog în Alianță de către Filat poate fi interpretată ca lipsă de voinţă politică, de incapacitate de a formula viziuni solide și a organiza realizarea lor. Se pare că Filat vrea să conducă în stil autoritar comunist”, a conchis Pavlicenco.

La rândul lor, liberal-democrații au refuzat să comenteze aceste declarații. „Nu vreau să comentez declarațiile doamnei Pavlicenco, dumneaei să-și vadă de propriile probleme și propriul partid”, a spus prim-vicepreședintele PLDM, Valeriu Streleț.

Sursa: UNIMEDIA


0