Olavo de Carvalho despre falsa opoziţie dintre comunism şi nazism
Nici un comunist nu are dreptul să facă nazist pe nimeni pentru că nazismul niciodată nu ar fi ajuns să fie un pericol pentru umanitate dacă nu ar fi existat ajutorul și stimulii oferiți de Uniunea Sovietică.
Germania a ajuns să aibă o armată capabilă de a intimida o lume întreagă nu doar pentru că Uniunea Sovietică i-a dat arme în secret, ci și pentru că a creat un teritoriu pe teritoriul Rusiei unde armata germană se putea antrena. Nazismul ca forță istorică, importantă la nivel mondial, nu ar fi ajuns niciodată să existe fără asta. Răspunsul [dat unui comunist care te acuză de nazism n.t.] este “Nazist ești tu, voi sînteți vinovați de tot.” Acesta ar fi răspunsul educat, dar trebuie să refuzi această explicație, atunci cînd un individ rău intenționat încearcă să te vopsească drept fascist sau nazist.
În al doilea rînd, ei ignoră diferența dintre fascism și nazism, iar ca să îți faci o idee de această diferență, în ziua în care Hitler a fost ales, singurul guvernant european, șef de stat european, care i-a telefonat pe toți ceilalți, inclusiv pe Papă, spunînd: “Ce facem acum că ajuns la putere acest nebun. Trebuie să facem ceva, trebuie să facem ceva să îl dăm jos de acolo”… Știți cine era acest șef de stat? Benito Mussolini. Iar pentru că nimeni nu a răspuns, nimeni nu a vrut să facă nimic, Mussolini a ajuns la concluzia că Hitler era mai puternic și era mai prudent să se alieze cu el, decît cu toți acei lași. Adică, toți guvernanții democrați ai Europei l-au aruncat pe Benito Mussolini în brațele lui Hitler. Ei sînt vinovați de acest lucru, la fel de vinovați ca și Benito Mussolini.
În al treilea rînd, nu putem uita că fascismul și nazismul sînt capitole interne ale istoriei mentalității revoluționare. Amintiți-vă de conferința unde eu am definit revoluția ca pe un proiect de schimbare radicală al societății ce trebuie realizat prin concentrarea puterii.
Nazismul și fascismul sînt în mod evident regimuri revoluționare, de aici relația ambiguă pe care acestea au avut-o mereu cu comuniștii, uneori colabirînd unii cu alții, alteori colaborînd pentru a omorî terți, cum este normal în interiorul mișcării revoluționare. Mișcarea revoluționară trăiește din diviziunile și conflictele sale interne. Cine a omorît mai mulți comuniști decît Stalin și Mao Zedong? Ei au fost cei mai mari asasini de comuniști. De aceea este o mare naivitate să crezi că Stînga Revoluționară e slabă pentru că este divizată deoarece diviziunea internă, conflictul intern sunt elemente esențiale pentru creșterea mișcării revoluționare.
Dacă toată mișcarea revoluționară ar fi fost coerentă, ar trebui să dea socoteală pentru faptele sale. Ea trebuie să se mențină într-o stare de confuzie permanentă pentru a evita confruntarea cu oroarea faptelor sale și ca să aibă mereu un număr de țapi ispășitori interni prin care întreaga mișcare să se poată purifica.
Toată această dominație pe care acești oameni au avut-o asupra unor conservatori, liberali etc, este nu doar rezultatul lașității, dar și al ignoranței din lipsa de pregătire. Cel puțin, de ce trebui să acceptăm ca toate să se definească în termenii inamicului, în loc să impunem noi definițiile noastre? De exemplu, de ce “fascist” trebuie să fie o insultă mai gravă decît “comunist”? Dacă însumezi victimele tuturor regimurilor fasciste din lume, nu ajungi nici la 5% din numărul victimelor comunismului, iar dacă incluzi acolo și victimele nazismului, nu ajungi nici la un sfert din victimele comunismului.
Germania a ajuns să aibă o armată capabilă de a intimida o lume întreagă nu doar pentru că Uniunea Sovietică i-a dat arme în secret, ci și pentru că a creat un teritoriu pe teritoriul Rusiei unde armata germană se putea antrena. Nazismul ca forță istorică, importantă la nivel mondial, nu ar fi ajuns niciodată să existe fără asta. Răspunsul [dat unui comunist care te acuză de nazism n.t.] este “Nazist ești tu, voi sînteți vinovați de tot.” Acesta ar fi răspunsul educat, dar trebuie să refuzi această explicație, atunci cînd un individ rău intenționat încearcă să te vopsească drept fascist sau nazist.
În al doilea rînd, ei ignoră diferența dintre fascism și nazism, iar ca să îți faci o idee de această diferență, în ziua în care Hitler a fost ales, singurul guvernant european, șef de stat european, care i-a telefonat pe toți ceilalți, inclusiv pe Papă, spunînd: “Ce facem acum că ajuns la putere acest nebun. Trebuie să facem ceva, trebuie să facem ceva să îl dăm jos de acolo”… Știți cine era acest șef de stat? Benito Mussolini. Iar pentru că nimeni nu a răspuns, nimeni nu a vrut să facă nimic, Mussolini a ajuns la concluzia că Hitler era mai puternic și era mai prudent să se alieze cu el, decît cu toți acei lași. Adică, toți guvernanții democrați ai Europei l-au aruncat pe Benito Mussolini în brațele lui Hitler. Ei sînt vinovați de acest lucru, la fel de vinovați ca și Benito Mussolini.
În al treilea rînd, nu putem uita că fascismul și nazismul sînt capitole interne ale istoriei mentalității revoluționare. Amintiți-vă de conferința unde eu am definit revoluția ca pe un proiect de schimbare radicală al societății ce trebuie realizat prin concentrarea puterii.
Nazismul și fascismul sînt în mod evident regimuri revoluționare, de aici relația ambiguă pe care acestea au avut-o mereu cu comuniștii, uneori colabirînd unii cu alții, alteori colaborînd pentru a omorî terți, cum este normal în interiorul mișcării revoluționare. Mișcarea revoluționară trăiește din diviziunile și conflictele sale interne. Cine a omorît mai mulți comuniști decît Stalin și Mao Zedong? Ei au fost cei mai mari asasini de comuniști. De aceea este o mare naivitate să crezi că Stînga Revoluționară e slabă pentru că este divizată deoarece diviziunea internă, conflictul intern sunt elemente esențiale pentru creșterea mișcării revoluționare.
Dacă toată mișcarea revoluționară ar fi fost coerentă, ar trebui să dea socoteală pentru faptele sale. Ea trebuie să se mențină într-o stare de confuzie permanentă pentru a evita confruntarea cu oroarea faptelor sale și ca să aibă mereu un număr de țapi ispășitori interni prin care întreaga mișcare să se poată purifica.
Toată această dominație pe care acești oameni au avut-o asupra unor conservatori, liberali etc, este nu doar rezultatul lașității, dar și al ignoranței din lipsa de pregătire. Cel puțin, de ce trebui să acceptăm ca toate să se definească în termenii inamicului, în loc să impunem noi definițiile noastre? De exemplu, de ce “fascist” trebuie să fie o insultă mai gravă decît “comunist”? Dacă însumezi victimele tuturor regimurilor fasciste din lume, nu ajungi nici la 5% din numărul victimelor comunismului, iar dacă incluzi acolo și victimele nazismului, nu ajungi nici la un sfert din victimele comunismului.