841

Moldova a EXPORTAT cu 63,1% mai mult și a ÎNCASAT peste 828,0 milioane dolari

Exporturile au înregistrat o creștere de 63,1% în anul 2011 față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Biroului Național de Statistică. Suma totală a acestora a fost de 828,0 mil. dolari.

Astfel, exporturile de mărfuri destinate ţărilor Uniunii Europene au însumat 415,8 mil. dolari SUA (cu 67,1% mai mult faţă de ianuarie-mai 2010), deţinînd o cotă de 50,2% în total exporturi.

Pe al doilea loc la capitolul exporturi se află țările CSI cu o pondere de 38,2%. Și în aceste state exportul din țara noastră s-a majorat cu 61,2%, comparativ cu ianuarie-mai 2010.

Din totalul de exporturi, cea mai solicitată marfă au fost articolele manufacturate cu o pondere de 22,8%, fiind urmat de exportul de produse alimentare şi animale vii și care reprezintă 17,4% în totalul valoric al exporturilor.

Exporturile de maşini şi echipamente pentru transport s-au situat pe locul trei, reprezentînd 16,3%.

Totodată, s-au redus exporturile de băuturi alcoolice şi nealcoolice (-11,8%), animale vii (-21,9%), alte materii brute de origine animală sau vegetală (-23,3%), produse medicinale şi farmaceutice (-1,8%), atenuînd astfel creşterea pe total exporturi cu 1,9%.

Portalul de știri POINT.md menționează că importul de mărfuri realizate în luna mai 2011 au însumat 437,6 mil. dolari, cu 3,9% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 47,3% - comparativ cu luna mai 2010.
 
Пресс-служба POINT.MD
0