387

Chirtoacă: La primărie toţi au nimerit uşa ?

 
Primarul Dorin Chirtoacă şi-a întrebat subalternii, în acestă dimineaţă, la şedinţa operativă, dacă au nimerit pe care uşă să intre şi nu fac mofturi ca deputaţii.
 
Edilul oraşului a făcut aluzie la faptul că legislatorii moldoveni se ceartă vis-à-vis de uşa pe care trebuie să intre în Parlament.
 
"La noi, de obicei, funcţionarii fug de intrarea principală, fug să nu intre prin faţă, ci pe intrările din spatele clădirii. Apropo, noi avem mai multe intrări", a comentat Dorin Chirtoacă, enumerând toate uşile pe care se poate intra în primărie.
 
Amintim că, deputaţii liberal-democraţi au protestat, la începutul lunii iunie, la intrarea în Palatul Republicii, unde au loc şedinţele Parlamentului. Ei au refuzat să intre pe uşa laterală a clădirii, cerând să fie deschisă intrarea centrală.
 
Ulterior, ei au propus un proiect de hotărâre referitor la regulamentul privind ordinea şi securitatea în Parlament, care nu a fost însă susţinut, săptămâna trecută, de colegii din Alianţa pentru Integrare Europeană.
 
Potrivit regulamentului Parlamentului, pe intrarea centrală au dreptul să intre preşedintele Legislativului, prim-vicepreşedintele, vicepreşedinţii şi ex-preşedinţii Republicii Moldova.
 
publika
0