Economia Transnistriei, la mâna Chişinăului
În primele cinci luni ale anului, 38,3% din „exporturile" regiunii separatiste au ajuns în Republica Moldova şi doar 14,4% au plecat spre Rusia. Experţii apreciază extinderea cooperării dintre cele două maluri ale Nistrului drept un argument în plus în favoarea reintegrării ţării.
În ultimii doi ani, Republica Moldova a devenit principala piaţă de desfacere a mărfurilor produse în regiunea transnistreană. Astfel, dacă în anii 2004-2008 doar 5-10% din livrările de produse din Transnistria ajungeau pe malul drept al Nistrului, apoi în 2009 cota a ajuns la circa 33,3%.
Anul trecut, cota s-a majorat la 34,7%, iar în primele cinci luni ale anului a ajuns la 38,3%, arată un raport al autorităţii vamale de la Tiraspol. Pentru comparaţie, în anul 2010 pe piaţa Rusiei şi în alte state CSI au ajuns doar 24,5% din mărfurile exportate din Transnistria.
PRINCIPALA PIAŢĂ DE DESFACERE
Pentru unele întreprinderi din autoproclamata republică nistreană, Moldova din dreapta Nistrului a devenit chiar principala piaţă de desfacere. De exemplu, Centrala Electrică de la Cuciurgan „exportă" pe malul drept circa 80% din curentul produs. Uzina de Ciment din Râbniţa, o altă întreprindere importantă, după ce a pierdut piaţa rusească s-a reorientat pe piaţa Moldovei. În acelaşi timp, un şir de întreprinderi se folosesc de preferinţele acordate ţării noastre în comerţul cu UE, pentru a exporta mărfurile sale în statele europene.
Galina Şelari, directorul Centrului pentru Investigaţii Strategice şi Reforme (CISR), susţne că aceste evoluţii nu sunt deloc întâmplătoare. „Există o interdependenţă economică între regiunea transnistreană şi restul ţării, care s-a format timp de zeci de ani, iar extinderea relaţiilor economice este în beneficiul tuturor", spune Galina Şelari.
Potrivit expertului, atât relaţiile economice directe, cât şi posibilitatea agenţilor economici din Transnistria de a exporta mărfuri pe alte pieţe, în special în UE, constituie un factor de atragere a companiilor respective în spaţiul legal al Republicii Moldova.
Oazu Nantoi, director de programe la Institutul de Politici Publice, consideră că de autorităţile de la Chişinău depinde cum va evolua procesul de integrare a companiilor transnistrene în spaţiul economic legal al ţării. „La un moment dat aceste întreprinderi vor fi obligate să plătească toate taxele. Depinde de autorităţi când se va ajunge aici", spune expertul. În acelaşi timp, Oazu Nantoi vede în acest fenomen şi o creştere a vulnerabilităţii economice a Tiraspolului în raport cu Chişinăul.
Electricitatea a depăşit metalul
Dacă în anii precedenţi rolul de principal exportator din regiune îi revenea Uzinei metalurgice din Râbniţa, în primele cinci luni ale anului 2011, cel mai mare exportator din Transnistria a fost Centrala Electrică de la Cuciurgan, căreia i-a revenit o cotă de circa 37%. Pe locul doi în topul exporturilor se situează produsele agricole, după care urmează textilele, încălţămintea şi utilajele. Circa 60% din importurile regiunii sunt resurse energetice.
adevarul