530

Examinarea contestaţiei PL de renumărare a voturilor a fost amânată

 Judecătoria sectorului Centru al Capitalei a amânat, pentru 15 iunie, examinarea contestaţiei PL, care a cerut renumărarea voturilor exprimate pentru Consiliul municipal Chişinău. Instanţa şi-a motivat decizia prin faptul că Partidul Liberal nu a prezentat suficiente probe. Acest lucru înseamnă că a fost amânată şi validarea mandatelor de consilieri municipali.
 
"Şedinţa judiciară s-a amânat pentru 15 iunie, ora 9.00 pentru a le oferi părţilor termen să mai prezinte probe dacă sunt şi să le pregătească în formă scrisă",  a declarat Nicolae Costin, judecător.
 
Partidul Liberal a cerut renumărarea voturilor exprimate pentru Consiliul Municipal Chişinău, invocând fraude. Ei cred că în urma renumărării, rezultatul alegerilor ar putea influenţa distribuirea mandatelor de consilier. Potrivit lor, PCRM ar putea pierde un mandat care le asigură majoritatea în Consiliul Municipal. Liberalii spun că vor mai căuta dovezi.
 
"Vom cerceta mai bine procesele verbale, vom efectua o analiză complexă a proceselor verbale comparativ cu cele plasate pe situl CEC-ului. Sunt sigur că vom găsi.  Vom veni pregătitţi, mult mai pregătiţi pentru şedinţa viitoare", a precizat Roman Andrieş, reprezentant PL.
 
Comuniştii spun că PL încearcă, prin orice metode, să tergiverseze procesul validării mandatelor de consilier.
 
"Sunt sigur că astfel de probe nu există şi eu nu ştiu de unde în 5 zile PL va găsi aceste probe. Poate le va desena, le va compune, dar alte probe nu există şi nu pot exista", a precizat Sergiu Sârbu, reprezentant PCRM.
 
Judecătoria sectorului Centru poate valida mandatele de consilieri municipal doar după examinarea tutror contestaţiilor.
 
publika
0