952

Peste 80 de cetățeni au obținut acte false, în valoare de 3 000 EURO

Trei bărbați care făceau parte dintr-un grup criminal, au fost
reținuți de către Procuratura Generală. Aceștia sunt acuzați de
falsificare a documentelor oficiale şi organizarea migraţiei ilegale, potrivit unui comunicat de al Procuraturii.

În perioada anului 2007 – aprilie 2009, inculpaţii găseau potenţialii migranţi, acumulau de la ei setul de acte necesare pentru confecţionarea documentelor false, iar ulterior, în baza acestora le perfectau paşapoarte de cetăţeni ai Federaţiei Ruse.

Datele procurorilor arată că, în aceste condiţii, în jur de 80 de
persoane au obţinut paşapoarte, iar pentru fiecare act, membrii entităţii infracţionale primeau de la 1000 pînă la 3000 euro.

Procurorii menţionează că, grupul era dirijat de o locuitoare a
capitalei (44 ani) care deţinea şi funcţia de preşedinte al societăţii obşteşti „Русская община г.Рыбница”.

Actualmente înculpaţii fiind cercetaţi în stare de libertate.
 
Пресс-служба POINT.MD
0