813

Banca Mondială elaborează un proiect de reformare a sistemului fiscal în R. Moldova

 
La solicitarea Guvernului Republicii Moldova, Banca Mondială elaborează un proiect în vederea reformării sistemului fiscal în ţara noastră.
 
Despre aceasta a informat Munawer Sultan Khwaja, specialist principal al BM în sectorul public şi reformei instituţionale, în cadrul întrevederii de ieri cu conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei. La întrevedere s-a mai discutat despre povara administrării fiscale pentru mediul de afaceri, combaterea evaziunii fiscale şi a corupţiei.
 
Oficialul BM s-a arătat interesat de problemele cu care se confruntă agenţii economici din Moldova în domeniul respectiv. În context, el a remarcat că în toate ţările în care Banca Mondială are proiecte, sînt organizate întîlniri cu reprezentanţi ai comunităţii de afaceri, pentru a vedea care este viziunea întreprinzătorilor faţă de sistemul fiscal, dacă acesta este unul împovărător sau este dificil de a îndeplini cerinţele fiscale, a accentuat Munawer Sultan Khwaja.
 
În aceeaşi ordine de idei, Gheorghe Cucu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei, a remarcat necesitatea reformării sistemului fiscal, conform standardelor europene. “Există mai multe dificultăţi cu care se confruntă oamenii de afaceri, în special, referitor la prezentarea rapoartelor şi dărilor de seamă pentru diverse instituţii de stat, repatrierea valutei, TVA la importul şi exportul mărfurilor, administrării taxelor şi impozitelor locale etc. Deşi au fost întreprinse anumite acţiuni pentru ameliorarea situaţiei, acestea au avut un impact pe termen scurt. Declaraţia rapidă, declaraţia electronică, semnătura digitală, nu prea se bucură de popularitate în rîndul agenţilor economici, iar modalitatea de obţinere şi utilizare a acestor instrumente este anevoioasă, a spus preşedintele CCI.
 
Gheorghe Cucu a exprimat speranţa că proiectul pe care intenţionează să-l elaboreze Banca Mondială va aborda problema reformării fiscale în toată complexitatea ei şi în acest sens, Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei este deschisă pentru colaborare şi dispusă să ofere sprijinul necesar.
 
Participanţii la întrunire au mai discutat despre combaterea evaziunii fiscale şi a corupţiei, implementarea tehnologiilor informaţionale în domeniul fiscal, administrarea eficientă şi transparentă a banilor publici ş.a.
 
observator.md
0