Filat: Alianţa este complicată, dar nu are alternativă
Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, neagă orice informaţie despre o posibilă coaliţie dintre PLDM şi PCRM. Potrivit acestuia, situaţia din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană rămâne a fi una complicată, însă, cu toate acestea, nu există o altă alternativă – „PLDM şi PCRM sunt incompatibile”.
Acesta a punctat mai multe situaţii din cadrul AIE care îi displac. Printre acestea s-a numărat lipsa coordonării acţiunilor în ceea ce ţine de crearea Consiliului privind reforma justiţiei şi comportamentul colegilor în cadrul campaniei electorale.
„Prea multe emoţii şi lipsă de raţiune nu am mai întâlnit. Şi eu aş putea să întreb cum vor ei să facă reformă dacă cu premierul nici nu au vorbit. Ar fi putut măcar să întrebe pur şi simplu - Domnule care e poziţia dumneavoastră?”, a menţionat liderul PLDM într-o emisiune la Publika TV.
„ Este mai dificil să implementezi reforma decât să o discuţi. S-a luat decizia asta, de a crea acest Consiliu. Foarte bine, vom vedea cum putem să contribuim şi noi ca acest Consiliu să îşi îndeplinească atribuţiile. Noi ne concentrăm la lucru în Guvern”, a evidenţiat Filat. Acesta a recunoscut că modul în care a fost creat acest Consiliu l-a afectat. „Sunt şi eu om. Felul cum a fost creat Consiliul m-a supărat. Sunt şi eu om, am şi eu sentimente, nu sunt robot”, a subliniat liberal-democratul.
Potrivit lui, PLDM şi PCRM sunt „foarte şi foarte incompatibile”. „Alianţa este complicată, dar nu are alternativă. Eu simt o responsabilitate în fiecare zi. Mă bucură că dincolo de aceste neînţelegeri, noi, cei din AIE am reuşit să avem un parcurs”,a mai adăugat Filat.
Vlad Filat a asigurat că în viitorul apropiat va avea loc Consiliu Alianţei. „.Avem ce discuta, poate să convenim asupra comportamentului în campania electorală. Mă deranjează foarte mult comportamentul colegilor din Alianţă, în această campanile”, a conchis acesta.
unimedia.md