467

Iulia Timoşenko a fost arestată

Scris de : M.A.     2011-05-24 13:00      Fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, aflată în prezent în opoziţie şi inculpată pentru abuz de putere, a fost arestată marţi şi se află la Parchetul general, a anunţat partidul acesteia, într-un comunicat postat pe site-ul său.
 
 
Iulia Timosenko (foto gigamir.net)
 

 
Timoşenko a fost inculpată pentru abuz de putere în cadrul unei anchete privind folosirea inadecvată a 380 de milioane de euro primiţi de Kiev în schimbul vânzării cotelor sale de emisii de CO2, în perioada în care conducea Guvernul, transmite Mediafax. Fondurile ar fi fost folosite de Guvern pentru a acoperi necesităţile sistemului de pensii. Timoşenko, ce a deţinut funcţia de premier din februarie până în septembrie 2005, apoi din decembrie 2007 până la începutul lui 2010, respinge aceste acuzaţii pe care le consideră politice.
 
Iulia Timoşenko a fost realeasă vineri în fruntea Partidului Batkivşcina, principala formaţiune de opoziţie din această ţară, scrie si Agerpres. Timoşenko se află în fruntea Batkivşcina de la crearea acestei formaţiuni, în septembrie 1999, potrivit agenţiilor ucraineene de presă. Fostul prim ministru, care înainte de a se lansa în politică a fost una dintre cele mai bogate femei din Ucraina graţie afacerilor sale din industria gazului, s-a aflat de două ori în fruntea guvernului ţării: din ianuarie şi până în septembrie 2005, şi din decembrie 2007 până în martie 2010. Timoşenko riscă o pedeapsă cu închisoarea de 5 până la 10 ani în urma acuzaţiilor de delapidare a fondurilor publice şi de abuz de putere.
 
La sfârşitul lunii aprilie, Iulia Timoşenko i-a cerut procurorului general al ţării să pună capăt anchetei penale împotriva sa. “Iulia Vladimirovna (Timoşenko) a vizitat joi dimineaţă biroul procurorului general. Ea a înaintat o cerere împotriva anchetei penale ilegale şi a cerut închiderea acesteia”, a precizat purtătoarea sa de cuvânt în aprilie.
0