374

365 de zile pentru Basarabia!



 

 
Nu pot decât să mă bucur aflând de apariţia grupului de iniţiativă „Anul 1812”. Comemorarea a 200 de ani de ocupaţie rusească a Basarabiei chiar trebuie să se producă pe parcursul unui an de zile. Avem nevoie de 365 de zile în care să se spună în fiecare zi că în 1812 Rusia a ocupat Basarabia. Avem nevoie de 365 de zile în care zilnic să se evoce câte un episod tragic al acestei ocupaţii.
 

Sunt sigur că vor fi oameni nemulţumiţi de componenţa grupului de iniţiativă „Anul 1812”. Există animozităţi şi antipatii între oameni care au acelaşi scop şi gândesc la fel. Însă ei ar trebui să treacă peste orice neînţelegeri în aceste 365 de zile. Eu unul am de gând ca zilnic să postez până pe 16 mai 2012 un comentariu pe un forum sau să scriu un articol pentru un ziar ori o revistă sau să postez pe Facebook, pe Twitter. Voi vorbi cu toţi cunoscuţii mei şi voi avea grijă să ştie cum a fost răpită Basarabia în 1812. Şi nu mă voi rezuma numai la prietenii români. Voi scrie pe forumuri în limba engleză sau germană despre raptul teritorial din 1812. Este nevoie de cunoscători de limba rusă care să posteze pe forumurile ruseşti, să li se aducă aminte de jaful pe care l-au practicat.
 
Iniţiativa „Anul 1812” nu trebuie să se rezume doar la publicare de studii ştiinţifice, cărţi sau realizări de emisiuni televizate. Trebuie implicaţi cât mai mulţi oameni, care să spună adevărul astfel încât acesta să ajungă şi în cel mai uitat colţ de lume. Nu este foarte greu, fiecare dintre noi îşi poate aduce contribuţia. Fiecare român cu acces la internet trebuie doar să posteze zilnic vreme de 365 de zile un mesaj, oriunde, cât de mic în care să amintească de faptul că Rusia a ocupat ilegal Basarabia în urmă cu 200 de ani. Poate că unii din cei 30 de milioane de români din întreaga lume nu vor putea afirma zilnic acest adevăr istoric, dar ar trebui să o facă măcar o dată pe lună, măcar o dată în cele 365 de zile care ne aşteaptă. Nu este chiar aşa de greu...
 

În perioada sovietică România a fost supusă unei incredibile campanii de denigrare orchestrată de Uniunea Sovietică. O demonstrează istoricul american Larry Watts în cel mai recent volum al său „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni! Războiul clandestin al blocului sovietic cu România”. După ce Gheorghe Gheorghiu-Dej a ridicat chestiunea Basarabiei în faţa lui Nikita Hruşciov, după ce România a refuzat să devină un hinterland agricol al URSS, după multe alte semne de independenţă, Uniunea Sovietică a tratat România ca pe un inamic, începând cu anii ’60. Uniunii Sovietice i s-au alăturat Ungaria, Bulgaria, Polonia şi Republica Democrată Germană, după cum o demonstrează documentele publicate de Larry Watts. Multe din temele acestei campanii de dezinformare au fost preluate şi duse mai departe după 1989. Războiul de imagine împotriva României continuă şi în ziua de azi prin cadrele trasate de Uniunea Sovietică. Avem la dispoziţie 365 de zile în care să demontăm o parte din minciunile răspândite în secolul trecut. Nikita Hruşciov a zis că „mămăligarii nu sunt o naţiune, sunt nişte curve”. Îl putem face să se răsucească în mormânt.
 
 
 

  • Un articol de: George Damian






0