969

Mai multe dosare penale pentru medicul din Cahul

Şeful Secţiei hemodializă a Spitalului Raional Cahul, reţinut săptămâna trecută de ofiţerii anticorupţie sub suspecţia de corupere pasivă, s-a ales cu un nou dosar penal.

Potrivit serviciului de presă CCVEC,medicul după ce a fost prins în flagrant în momentul cînd primea 1000 Euro pentru promisiunea de a efectua o intervenţie chirurgicală de implantare a fistulei pentru hemodializă, la DGT Sud a CCCEC au parvenit mai multe plîngeri de la cetăţeni.

La ziua de azi, 18 mai, sunt înregistrate deja patru, alte două urmînd să fie examinate pînă la finele zilei.

În aceste declaraţii, oamenii din satele de pe lîngă Cahul susţin că au plătit pentru operaţii similare sume enorme de bani, creditîndu-se de la bănci şi vînzînd casele.

În unele cazuri, la CCCEC s-au adresat rudele persoanelor care au decedat după intervenţiile chirurgicale, dar care susţin că au achitat sute de euro pentru operaţii.

Ieri, DGT Sud a pornit pe numele medicului-şef o cauză penală de corupere pasivă.

Bărbatul este bănuit că în perioada aprilie 2010- februarie 2011, aflîndu-se în exerciţiul funcţiei sale de şef al Secţiei hemodializă ar fi extorcat de la cet. I.M, bani şi bunuri în sumă de 800 de euro, 500 de dolari SUA şi 2600 lei, pentru efectuarea intervenţiilor chirurgicale de hemodializă concubinului acesteia.

Medicul se află în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Acest tip de infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale şi privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani”.
Пресс-служба POINT.MD
0