875

În primele 2 luni ale anului, persoanele fizice au trimis în Moldova circa 160,74 milioane dolari SUA

În primele 2 luni ale anului 2011, în Moldova au intrat prin intermediul băncilor 160,74 milioane dolari SUA, transferaţi din străinătate de către persoanele fizice rezidente şi nerezidente. Această sumă este cu aproximativ 18,5% mai mare decât cea transferată în aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele BNM.


Din suma totală a transferurilor, de 160,74 milioane dolari SUA, aproximativ 85% au intrat prin Sisteme de Transfer Internaţional de bani (STIB) utilizate în Moldova.


În februarie 2011, 48,3% din transferurile de mijloace băneşti realizate prin STIB au fost în dolari SUA, 41,1% - în valuta europeană şi 10,6% - în ruble ruseşti.


Amintim că în anul 2010, persoanele fizice rezidente şi nerezidente au trimis în Moldova, prin intermediul băncilor, 1,244 miliarde dolari SUA, cu aproximativ 5,24% mai mult decât a fost transferat în anul 2009, arată datele BNM.


unimedia.md

0