912

Mărturii ale moldovencelor impuse să se prostitueze la Moscova

 

Un bărbat în vârstă de 26 de ani şi complicele său - o femeie de 30 ani, originari din raionul Făleşti, sunt bănuiți de faptul că recrutau tinere din raioanele de nord ale ţării. Prin intermediul trenului de pasageri de pe ruta Bălţi-Moscova fetele erau trimise în oraşul Moscova şi cazate într-un apartament închiriat de suspecţi. De aici, ele erau transportate în diverse locuri de agrement şi apartamente din capitala rusă, fiind impuse să se prostitueze.

La începutul lunii curente, în rezultatul unor acţiuni speciale de investigare întreprinse de ofiţerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Ministerului Afacerilor Interne, persoanele suspecte au fost surprinse de poliţie pe teritoriul gării feroviare din Bălţi, în momentul în care aveau intenţia de a transporta încă două victime în Federațua Rusă. Reţinerea celor doi a avut loc graţie unei colaborări cu angajaţii Serviciul operativ al Penitenciarului 11 din municipiul Bălţi.

În urma percheziţiei la domiciliul unuia dintre suspecţi, poliţia a depistat încă o persoană care urma să fie transportată în scop de exploatare sexuală. Potrivit cercetărilor poliţieneşti, printre victime se numărau şi persoane minore.

În prezent, suspecţii sunt cercetaţi în cadrul a două cauze penale iniţiate în baza art.165 al.2 şi art.220 Cod Penal al RM. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de „Trafic de fiinţe umane” şi "Proxenetism" aceştia riscă să stea de la 10 la 20 de ani după gratii.

 
Unimedia
unimedia.md/

0