Ministrul Economiei promite că tariful la gazele naturale nu va mai creşte brusc
Gata cu creşterea bruscă a tarifului la gazele naturale, greul a trecut. Ne dă asigurări chiar ministrul Economiei, Valeriu Lazăr. Explicaţia este că Moldova s-a aliniat la media europeană a preţului de import şi poate deja renegocia tariful de tranzit cu concernul rus Gazprom. Subiectul a fost discutat la Fabrika.
"Ultimii 5 ani de zile şi anul ăsta, trimestrul I inclusiv, Moldova s-a aflat în perioada de ajustare a tarifului de import şi, respectiv, tarifele pe intern la media europeană. Vreau să anunţ concetăţenii noştri că s-a terminat cu această perioadă. Ce a fost mai greu e în urmă", a declarat ministrul Economiei.
Valeriu Lazăr a recunoscut că nu a susţinut noua metodologie de stabilire a tarifelor la gaze elaborată de ANRE. "M-a făcut să iau această decizie faptul că nu a fost semnătura mea acolo. Lucrul ăsta s-a întâmplat într-o manieră mai puţin transparentă. Eu, în calitate de ministru, mandatat de a semna aşa gen de avize, nu am văzut în ochi acest document", a argumentat Lazăr.
Ministrul Economiei susţine că metodologia a fost preluată de la alte ţări, fără a fi ajustată la realităţile noastre.
Tarifele pentru gazele naturale au crescut în medie cu 12,2 la sută, deşi Moldovagaz a cerut anterior o majorare cu aproape 18 procente.
PUBLIKA