1300

Superoameni: 10 oameni extraordinari cu superputeri incredibile


Din perspectiva felului in care au fost creati, oamenii sunt, cu totii, la fel. Desigur, in limitele unor limite relativ tolerante: insa, niciun om nu poate, de pilda, sari de 10 ori mai sus decat altul. Suntem mici variatiuni ale unui tipar unic. Cei mai multi dintre noi. Pentru ca, cercetand, vom constata cu stupoare ca exista cativa indivizi, extrem de rari, care tind sa se abata surprinzator de mult de la “matrita”, intr-o directie sau alta. Nu este vorba despre oameni cu patru maini si cu doua capete sau de indivizi cu un al saselea simt, ci de persoane ale caror simturi si capacitati tipic umane se manifesta la un nivel, uneori“supereroic”, alteori doar neobisnuit, comparabil cu cel din lumea animala sau din fanteziile noastre.

Baiatul care vede fara ochi

Ben Underwood s-a autoinitiat in tainele ecolocatiei pentru a se misca prin lumea din jurul sau. Ecolocatia este ceea ce liliecii si delfinii folosesc pentru a-si gasi drumul prin intuneric, respectiv prin apa. Emit un sunet, asteapta ca ecoul sa se intoarca si il folosesc pentru a descifra, in functie de directie si durata, pozitia, dimensiunea si distanta la care se afla un obiect. Surprinzator, si oamenii pot folosi ecolocatia. Ea le este accesibila in special celor orbi, deoarece dureaza foarte mult timp sa stapanesti si sa ascuti senzitivitatea fata de sunetul reflectat. Dar este o tehnica si se invata, nu o abilitate innascuta.

Pentru a naviga cu ajutorul ecolocatiei, o persoana creaza, voit, un sunet (cel mai frecvent loveste incet cu bastonul) si determina, in functie de ecoul creat, unde sunt pozitionate obiectele in jurul sau. Cei bine initiati pot spune adesea unde se afla un obiect, cat este de mare si ce densitate are. Este si cazul lui Ben Underwood, din SUA, decedat anul trecut, la varsta de 17 ani, care si-a pierdut ambii ochi din cauza unui cancer de retina, la varsta de numai trei ani, si care se folosea de ecolocatie in viata de zi cu zi pana in momentul decesului.

Barbatul care nu simte frigul

Olandezul Wim Hof, cunoscut si sub denumirea de Iceman, este omul care a inotat pe sub gheata si a stat cateva ore, in cadrul unei demonstratii, intr-un recipient umplut cu gheata. Hof a escaladat Mont Blanc imbracat numai in pantaloni scurti, pe un ger napraznic, si se declara intotdeauna pregatit sa accepte noi provocari.

Cercetatorii care l-au studiat se declara incurcati si nu isi pot explica anomalia, dar olandezul in varsta de 48 de ani este capabil sa suporte, fara probleme, temperaturi fatale unei persoane obisnuite.

Baiatul cu creier ultra-rapid

Daniel Tammet este un savant autist. Poate executa calcule matematice de cea mai inalta dificultate cu viteze uluitoare. Totusi, spre deosebire de alti oameni capabili de performante similare, Tammet reuseste sa si descrie modul in care reuseste. In mintea lui, sustine, fiecare cifra si numar pana la 10.000 vine cu propriile forme si senzatii unice, astfel incat Tammet poate "vedea" rezultatele calculelor ca pe niste peisaje si poate "simti" atunci cand un numar este prim sau divizibil. Spre exemplu, si-a descris imaginea vizuala a lui 289 ca fiind una urata, pe cea a lui 333 atractiva, iar pe pi l-a catalogat ca fiind superb. Este un fel de manifestare a sinesteziei.

De asemenea, Daniel Tammet are abilitati lingvistice iesite din comun. Este capabil sa deprinda foarte rapid noi dialecte. Pentru a demonstra acest lucru, in cadrul unui documentar, Tammet a fost provocat sa invete islandeza in numai o saptamana, o limba cunoscuta pentru nivelul sau de dificultate. Sapte zile mai tarziu, a aparut la televiziunea islandeza, conversand in islandeza cu instructorul sau de limba, care l-a descris ca fiind "neuman" si "genial".

Femeia care nu poate uita

"Calendarul uman" - aceasta este denumirea pe care cativa oameni i-au dat-o femeii care l-a contactat pe neurobiologul Universitatii Californiene Irvin (UCI) Jim McGaugh, cu sase ani in urma, si i-a spus "Am o problema. Imi amintesc prea mult". Aceasta este extraordinara poveste a lui A.J., o femeie maritata, in varsta de 40 de ani, care isi aminteste absolut... totul! McGaugh si colegii sau de la UCI, Larry Cahill si Elizabeth Parker, au studiat exceptionalul caz al persoanei cu memorie "permanenta, incontrolabila si automata".

Daca cineva alege aleator o data din ultimii 25 de ani si o intreaba pe A.J. ce-i poate spune despre ea, aceasta va oferi imediat detalii elaborate si verificabile despre ceea ce i s-a intamplat in ziua respectiva si daca au existat evenimente importante pe teme care o intereseaza. Printre altele, femeia care nu uita niciodata nimic, isi aminteste si a cata zi din saptamana era respectiva data precum si conditiile meteo din acea zi. Femeia este atat de neobisnuita pentru oamenii de stiinta care au studiat-o incat cei de la UCI au inventat un nume special pentru "boala" ei: sindrom hipertimestic.

Omul-Magnet

Miroslaw Magola - "Omul Magnetic" - sfideaza legile gravitatiei printr-o abilitate manifestata, in cazul sau, cu o forta extraordinara. Aplicand capacitatile lui psihokinetice obiectelor din jur, Miroslaw poate ridica de la sol, prin simpla atingere, obiecte din aproape orice material, de la tacamuri metalice, pana la placi de marmura, pastrandu-le atasate de trupul sau oricat timp doreste. Totul, prin puterea mintii - spune el.

Puterile mentale ale lui Magola sunt atat de dezvoltate, incat barbatul poate face salturi in timp ce are un obiect fixat de cap, fara ca acesta sa cada. Desi capacitatile enumerate sunt sigurele pentru care polonezul are dovezi documentate, el sustine ca mai este capabil si de telekinezie, avand capabilitatea de a misca obiecte cu mintea, de a le manipula in aer, chiar, rotindu-le sau agitandu-le.

Femeia care poate rade cu 110 decibeli

Este vorba despre Kittarat Wongsomboon, o femeie in varsta de 55 de ani din Thailanda, care poate sa rada cu un volum maxim de 110 decibeli. Pe 5 iulie 2008, Jittarat a participat la Concursul Ras Ripley's International, in statiunea thailandeza Pattaya si a castigat bizara competitie razand continuu, timp de 12 minute si 26 de secunde, ocazie cu care a atins un volum de 110 decibeli.


Calugarii care genereaza energie calorica din trupuri

Expertii au studiat cazul calugarilor budisti din Tibet timp de mai bine de 20 de ani, incercand sa inteleaga cum reusesc acestia sa faca lucrurile uluitoare de care sunt capabili. Printr-o tehnica de meditatie numita Tum-mo, tibetanii isi pot incetini metabolismul cu 64%. Pentru a face o comparatie edificatoare, metabolismul unui organism normal scade cu 10% pana la 15% in timpul somnului. Insa, mult mai spectaculos decat acest lucru, calugarii budisti isi pot spori temperatura degetelor de la maini si de la picioare cu pana la 17 grade. Absolut nimeni nu stie exact cum.


Barbatul care nu simte durerea

Tim Cridland este un realizator de spectacole si fost membru al Circului Jim Rose. Barbatul este specializat in inghitirea sabiilor, mersul prin foc, statul pe un pat de cuite (o data, chiar cu o masina Toyota deasupra lui), impungerea si electrocutarea propriului trup. Tim sustine ca poate face toate aceste lucruri deoarece stapaneste materia cu mintea. Cercetatorii, pe de alta parte, sunt de parere ca omul s-a nascut cu o mutatie care il ajuta sa nu simta durearea la cotele normale ce ii caracterizeaza pe oamenii obisnuitit.

Nu se poate spune ca Tim si cei ca el nu simt nimic, doarece pot percep atingerea si variatiile de temperatura. Cu toate astea, acesti oameni nu sesizeaza durerea din pricina nefunctionarii receptorilor din celulele nervoase care ii comunica creierului ca o actiune dureroasa este exercitata asupra corpului.

Barbatul care aplauda galagios ca un elicopter

Un chinez in varsta de 70 de ani, care isi poate lovi palmele una de cealalta aproape la fel de zgomotos ca rotorul unui elicopter, spera sa intre in Cartea Recordurilor. Septuagenarul Zhang Quan, din orasul Chongqing, a fost monitorizat, in timp ce aplauda, de oficialii institutiei locale de protectie a mediului si linistii publice. Se pare ca aplauzele batranului emit 107 decibeli de zgomot, cu doar trei decibeli mai putin decat elicele in actiunea ale unui elicotper. Reprezentantii biroului pentru liniste publica sustin ca Zhang poate fi amendat si chiar arestat pentru poluare fonica, daca aplauda prea des.


Barbatul care mananca orice

Nu este o metafora, acest om poate consuma si digera metal, sticla si chiar materiale toxice si otravitoare. "Captuseala" stomacului lui Michel Lotito este de doua ori mai groasa decat aceea a unui om normal, o dereglare rara asupra careia majoritatea doctorilor cad de acord ca ar fi de natura intrauterina. Chiar si asa, nimeni nu poate spune cu certitudine de ce Lotito nu sufera de pe urma efectelor firesti ale dietei sale, nici chiar atunci cand consuma materiale considerate otravitoare.

Barbatul mananca aproximativ un kilogram de materiale diferite zilnic, a caror ingerare o procede prin consumarea de ulei mineral. De asemenea, in timp ce inghite diversele obiecte, bea cantitati considerabile de apa. Dincolo de grosimea anormala a stomacului, se pare ca si acidul gastric al lui Lotito este neobisnuit de puternic, permitandu-i sa digere o portie de... gustari metalice. Omul a intrat in cartea Guinness a recordurilor dupa ce a devorat un avion. A fost nevoie de doi ani pentru a-l manca - evenimentul s-a produs intre 1978 si 1980.
 
DESCOPERA

0