870

De la 1 ianuarie 2011 preţul la mai multe medicamente s-a diminuat

 
Chişinău, 3 ian. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Vlad Filat a prezidat astăzi o şedinţă de lucru privind reglementarea pieţei produselor farmaceutice din Republica Moldova, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi relaţii cu presa a Guvernului. La şedinţă au participat factori de decizie din cadrul Ministerului Sănătăţii, Agenţiei Medicamentului, Centrului pentru combaterea crimelor economice şi corupţiei, Cancelariei de Stat.

Discuţia s-a axat pe noile reguli de formare a preţurilor la medicamente, care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011, respectarea şi impactul acestora.

Vladimir Hotineanu, ministru al Sănătăţii, a spus că începînd cu 1 ianuarie 2011 preţul la mai multe medicamente s-a diminuat. El a menţionat că la momentul de faţă se lucrează asupra includerii în Catalogul naţional al preţurilor de producător la medicamente a tuturor denumirilor ce se importă în ţara noastră.

Ministrul Sănătăţii a precizat că pînă la data de 3 ianuarie 2011, din cele 4 300 de denumiri de medicamente ce se importă în Republica Moldova, în Catalogul naţional de preţuri de producător la medicamente a fost inclus noul preţ pentru circa 3 000 de denumiri, iar pînă la finele săptămînii curente vor fi incluse preţurile de la producător la toate medicamentele importate ce se comercializează în farmaciile din Republica Moldova. În R. Moldova activează circa 900 de farmacii.

Vlad Filat a solicitat responsabilitate maximă în implementarea noilor reglementări, astfel încît cetăţenii Republicii Moldova să resimtă diminuările de preţ la produsele farmaceutice.

"Rog să mi se prezinte, pînă la finele săptămînii curente, un amplu raport în ceea ce priveşte noile preţuri la medicamente şi diminuarea care a avut loc. Aştept rezultate, iar aceasta înseamnă calitate şi preţuri accesibile", a spus Premierul.

Vlad Filat a solicitat responsabililor din domeniu să comunice mai eficient cu operatorii de pe piaţa medicamentelor. Prim-ministrul a menţionat necesitatea instituirii unei linii fierbinţi, astfel încît cetăţenii să poată raporta despre farmaciile care abuzează la capitolul preţuri.

0