716

Agenţii economici care importă în UE, obligaţi să depună o declaraţie la vamă

 
Din 1 ianuarie 2011 agenţii economici care realizează tranzacţii comerciale la import în UE vor fi obligaţi să depună o declaraţie sumară către autorităţile vamale europene, conform noilor reglementări ale UE privind  securitatea tranzacţiilor comerciale, care intră în vigoare de la începutul anului viitor.

Astfel, devine obligatorie depunerea prealabilă a declaraţiei sumare din partea agenţilor economici, care realizează tranzacţii vamale, logistice internaţionale la import către autorităţile vamale ale Uniunii Europenei.

Scopul acestei măsuri este de a spori securitatea şi siguranţa comerţului internaţional, asigurînd autorităţilor vamale ale UE condiţii necesare pentru o analiză mai bună a riscurilor în baza informaţiei recepţionate înainte de sosirea /ieşirea mărfurilor la/prin frontierele UE.

O declaraţie sumară de intrare/ieşire reprezintă un mesaj electronic transmis către autorităţile vamale ale UE, înainte de a introduce/scoate mărfurile în/din Comunitate. Datele ce urmează a fi incluse în declaraţiile sumare vor fi diferite în funcţie de modalitatea de transport şi se referă la : descrierea mărfurilor (denumirea mărfurilor, cantitate, greutate, număr de articole, etc.), expeditor, destinatar, transportator, traseul bunurilor, precum şi alte detalii referitoare la transportul mărfurilor.

Termenul limită pentru transmiterea datelor variază în funcţie de mijloacele de transport utilizate: de la 24 de ore înainte de încărcare pentru transportul maritim de mărfuri, pînă la o oră înainte de sosire pentru traficul rutier sau chiar mai puţin pentru transportul aerian. Informaţii mai detaliate pot fi accesate la următoarea adresă electronică: http://ec.europa.eu/ecip/security_amendment/index_en.htm

De asemenea, în vederea punerii în aplicare a regulamentului REACH şi a legilor privind pesticidele, Consiliul UE a operat modificări în listele produselor chimice periculoase care fac obiectul cerinţelor de notificare la export şi import, precum şi de restricţii la export. Pentru detalii pot fi accesate adresele:

http://register.consilium.europa.eu/pdf/en/10/st15/st15637.en10.pdf
 
POLITIK 

0