2350

Cât costă cele mai scumpe apartamente din Chişinău?

Zece ani în urmă locuitorii capitalei nu se gândeau la un apartament de lux. Acum însă, odată ce există cerere, companiile de construcţii se grăbesc a satisface preferinţele clienţilor. Două dintre companiile de construcţii au date deja blocurile în folosinţă, iar cea de-a treia încheie lucrările. Preţul la apartamentele de lux porneşte de la 1300 de euro.
* Costul unui apartament de lux porneşte de la 1300 de euro pe metru pătrat
* Ponderea cererii pentru apartamentele de lux este de circa 5%din total

Aspectul blocurilor de lux este cu totul deosebit faţă de blocurile construite pe timpul URSS-ului. Luxul rezidă în parcare subterană, interior spaţios, termopane, dotări pe care nu le prea întâlneşti pe la blocurile obişnuite. De ceva timp există cerere, iar câteva companii sunt specializate pe construcţia apartamentelor de lux.

Coliseum Palace, unul dintre complexele de lux date în exploatare acum câteva luni, este situat în sectorul Râşcani şi este potrivit autorilor proiectului, simbolul capitalei mileniului trei. Costul unui penthouse cu suprafaţa de 340 de metri pătraţi ajunge la 400 000 de euro.

Complexului i-a fost oferită o înaltă valoare artistică unde au fost combinate tradiţiile din construcţii cu tendinţele avansate ale ştiinţei şi tehnicii într-un oraş modern. Arhitecţii spun că designul complexului e inspirat dintr-o capodoperă antică, Colisseum-ul roman. Etajele de vârf conţin diferite inovaţii de stil şi design şi totodată reproduc anumite componente ale amfiteatrului antic. Complexul este alcătuit din două edificii numite semnificativ Imperium şi Republicum.

Cele două edificii au intrări separate, iar holurile acestora sunt spaţioase şi luxoase cu vedere în curte. Locuitorii pot dormi liniştiţi, deoarece sistemul de securitate este unul modern. Însăşi construcţia se distinge printr-o amenajare de lux cu tencuială şi zugrăveli moderne, ascensoare silenţioase, internet, tv, telefon într-un singur cablu, geamuri termopan panoramice precum şi sisteme de ventilare a aerului.

Accesul persoanelor străine este limitat, imobilul este dotat cu camere de supraveghere, iar locatarii au la dispoziţie un gazon şi parcare subterană. Reprezentanţii companiei spun ca au vândut deja aproape 40 la sută din cele peste 200 de apartamente. Totodată, doritorii pot opta şi pentru un apartament mobilat, însă costul acestuia este de câteva ori mai mare.
Un apartament de lux poate fi achiziţionat şi prin intermediul programului de ipotecă de la Prime Capital. Suma  împrumutului porneşte de la 5 000 USD până la 400 000 USD,  dar nu mai mult de 65 % din valoarea tranzacţiei. Dobânda e de la 5% la 9%, în funcţie de perioada pentru care sunt acordaţi banii. Termenul e de până la cinci ani, iar la încheierea tranzacţiei nu e nevoie de gaj.

Dacă mergem în centrul capitalei, în vecinătatea edificiilor administrative ale statului mai e un bloc de clasa lux unde un penthouse cu suprafaţa de 360 de metri pătraţi a costat aproape 1 mil. de euro. Reprezentanţii companiei spun că apartamentele sunt căutate, iar cumpărătorii pot alege în funcţie de etaj şi suprafaţa. Evident, cele de la nivelele inferioare sunt mai scumpe faţă de restul. Blocul de lux, de asemenea dispune de un teren de joacă îngrădit şi acces limitat pentru persoanele străine.

Încă un bloc de lux se găseşte la telecentru, zonă unde traficul rutier nu este atât de intens. Blocul este în vecinătatea parcului Valea Morilor, cu o privelişte panoramică. Costul unui penthouse ajunge la 200 000 de euro. Blocul de lux urmează a fi dat în exploatare în câteva luni.  

Chiar dacă există cerere pentru apartamentele de lux, agenţii imobiliari sunt de părere că segmentul este foarte mic, de circa 5% din populaţie. Costul luxului e foarte mare pentru puterea de cumpărare a populaţiei, mai ales că acum pe timp de criză o parte din populaţie are venituri mai mici.

Preţurile stagnează

În ceea ce priveşte sectorul apartamentelor obişnuite, preţurile acestora vor rămâne neschimbate încă cel puţin câteva luni. Deocamdată nu se înregistrează o creştere a cererii pe piaţa imobiliară. Asta pe motiv că recesiunea financiară a mai tăiat din veniturile moldovenilor de peste hotare şi ţară. Aceştia au devenit mai precauţi în cheltuirea banilor. Există însă şi un segment al populaţiei care e în aşteptarea descreşterii preţurilor, or acest lucru nu se va întâmpla prea curând. Iar majoritatea celor care caută să achiziţioneze un apartament mai întâi merg pe la toate companiile de construcţii sau studiază mai toate ofertele de pe piaţa primară după care iau o decizie. Dacă acum trei ani o parte din oameni investeau în proiecte imobiliare încă neîncepute, acum dacă a mai rămas un procent dintre cei care îşi riscă banii în astfel de proiecte. Totuşi, când se doreşte a se lua o decizie e bine să se studieze vechimea companiei pe piaţă, numărul obiectivelor date în funcţiune. Cele mai căutate apartamente sunt cele cu o cameră, fiind accesibile şi ca preţ, dar şi ca suprafaţă. Oamenii aleg apartamentele cu o cameră, deoarece au mai puţine cheltuieli pentru utilităţi.

Atât companiile de construcţii cât şi specialiştii din domeniu spun că deşi ramura construcţiilor îşi revine cu paşi mărunţi, o ieftinire a apartamentelor nu va fi. Asta pe motiv că materialele de construcţii au preţurile ridicate. În plus, e nevoie de materiale de construcţie de import. Specialiştii în imobiliare sunt de părere că cei care vor să achiziţioneze un apartament să o facă acum cât preţurile stagnează din cauza situaţiei incerte de pe piaţă.
 
Sursa: ECONOMIST
0