Serbia a câştigat Cupa Davis
Serbia a câştigat în premieră Cupa Davis! În finală, sârbii au învins cu 3-2 echipa Franţei, chiar dacă au fost conduşi cu 2-1 după primele trei jocuri. Djokovic şi Troicki au adus cele două puncte câştigătoare Serbiei.
Zi istorică în sportul sârb. Aflată la prima sa finală de Cupă Davis, Serbia a reuşit să câştige trofeul în faţa propriilor suporteri, învingând în finală pe deţinătoare a nouă titluri, Franţa, scor 3-2. Conduşi cu 2-1 după două zile, sârbii au reuşit o revenire de excepţie în ultima zi: Djokovic l-a învins în trei seturi pe Monfils, iar Troicki pe Llodra.
Monfils nu a rezistat prea mult în atmosfera ostilă de la Belgrad şi Djokovic a facut break încă din game-ul al patrulea, desprinzându-se la 3-1. Sârbul s-a mai impus o dată pe serviciul adversarului său, în game-ul al optulea, închizând manşa inaugurală la doi. În următoarele două seturi, Djokovic s-a impus cu 6-2 şi 6-4 şi a restabilit egalitatea la general 2-2.
Înlocuirea lui Janko Tipsarevic cu Viktor Troicki în ultimul meci al finalei s-a dovedit a fi inspirată pentru Serbia, numărul 3 ATP reuşind meciul vieţii în faţa francezului Michael Llodra.
Troicki, încurajat de peste 19 mii de suporteri sârbi prezenţi în tribune a început ezitant partida, însă şi-a revenit şi a câştigat primul set cu 6-2. În setul secund, sârbul s-a impus cu acelaşi scor. Setul trei a fost şi ultimul al meciului şi al finalei inclusiv. Troicki a câştigat cu 6-3 şi a adus în premieră Cupa Davis Serbiei.
Serbia devine astfel a patra echipa ce pierde meciul de dublu al finalei, dar câştigă trofeul Cupei Davis, după Australia în 1977, Rusia în 2002 şi Spania în 2004.
Sursa: PUBLIKA