889

RED Union Fenosa: Profit de 14 milioane de euro în nouă luni 2010

 
Vânzările companiei RED Union Fenosa au crescut în trimestrul III al anului 2010 cu 11,1% comparativ cu perioada respectivă a anului 2009, în acelaşi timp profitul s-a redus cu 60% şi a constituit 2 milioane de euro.

Potrivit raportului trimestrial al grupului spaniol Gas Natural Fenosa (acţionarul majoritar al RED Union Fenosa), în nouă luni ale anului 2010 veniturile din vânzări şi profitul RED Union Fenosa au fost la nivelul perioadei respective a anului trecut şi au constituit 133 mil. euro şi respectiv 14 mil. euro.

Compania constată o creştere cu 2,6% a cererii de energie electrică în zona deservită, în perioada raportată a anului 2010. În acelaşi timp în tr. III vânzările de energie electrică au crescut cu 7,2%, o evoluţie foarte pozitivă din punct de vedere economic, apreciază Gas Natural Fenosa. De asemenea a crescut cu 1,5% şi numărul consumatorilor – până la 815 000.

Rezultatele bune înregistrate de companie sunt rezultatul îmbunătăţirii proceselor de business legate de managementul energiei şi activităţi de investiţii, exploatare şi întreţinere, care au permis diminuarea ratei pierderilor de energie în reţelele de distribuţie, până la cota de 14%. În plus, indicatorii de calitate ai aprovizionării sunt menţinuţi aproape de 100%, în ciuda vremii nefavorabile, se afirmă în raport.
Amintim că RED Union Fenosa este cel mai mare distribuitor de energie electrică din Republica Moldova deţinând o cotă de piaţă de 72-75%.

În nouă luni ale anului 2010 grupul spaniol Gas Natural Fenosa a obţinut un profit de 1117 milioane de euro, în creştere cu 22,2%. Rezultatul respectiv se datorează creşterii cererii de energie electrică în Spania, dar şi accelerării procesului de vânzările de active non-strategice. Totuşi, datoriile financiare nete ale companiei constituiau 17 838 milioane de euro, la finele perioadei.
 
Sursa: ECONOMIST
0