Trupa U2 va lansa un nou album la începutul anului 2011
U2 va lansa un nou album la începutul anului 2011, "mai devreme decât s-ar fi crezut", a anunţat Paul McGuinness, managerul trupei irlandeze, citat de nme.com. Paul McGuinness a precizat că următorul material discografic al grupului U2, al cărui titlu provizoriu este "Songs Of Ascent", va fi lansat înainte de mai 2011, când trupa irlandeză va pleca într-un turneu nord-american.
U2 a interpretat deja câteva piese de pe noul său album cu ocazia unor concerte susţinute în această vară în cadrul turneului mondial "360° Tour", care promovează cel de-al 12-lea album al trupei, intitulat "No Line On The Horizon" şi lansat în 2009.
Grupul U2 va fi headliner la ediţia din 2011 a festivalului Glastonbury, după ce rockerii irlandezi au fost obligaţi să îşi anuleze prezenţa la acest festival, din cauza intervenţiei chirurgicale la spate la care a fost supus solistul trupei, Bono.
Trupa U2, formată din Bono (voce şi chitară), The Edge (chitară, clape şi voce), Adam Clayton (chitară bas) şi Larry Mullen Jr. (tobe şi percuţie), a fost fondată în 1976, când membrii acesteia erau încă adolescenţi fără cunoştinţe aprofundate de muzică. Însă, până la mijlocul anilor '80, trupa a căpătat notorietate la nivel internaţional. Succesul de care s-au bucurat ca trupă live a fost chiar mai mare decât cel obţinut de pe urma albumelor vândute, până ce discul din 1987, "The Joshua Tree", a ridicat statutul formaţiei de la "eroi la superstaruri", după cum a apreciat revista Rolling Stone.
Sursa: UNIMEDIA