797

Vlad Filat şi tarifele presei


  
Relaţiile dintre ziarele editate în Moldova şi Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei” a constituit subiectul unei discuţii a unor manageri de ziare locale şi naţionale cu premierul Vlad Filat, transmite Agenţia Monitor Media. 
 
Câţiva directori de ziare, reunite în cadrul Asociaţiei Presei Independente din Moldova (API), au avut, marţi, o întrevedere cu prim-ministrul Filat în cadrul căreia l-au informat despre relaţiile problematice cu „Poşta Moldovei” – monopolistul moldovean la distribuţia presei. 
 
Directorul executiv al API, Petru Macovei, a spus că „Poşta Moldovei” nu este transparenţă în activitatea sa, precizând că ziarele nu au acces la bilanţul anual al întreprinderii şi nici nu li se aduc la cunoştinţă din timp deciziile de ajustare a tarifelor şi motivele care stau la baza acestor decizii. Macovei, citat de serviciul de presă al Guvernului, a invocat şi nedorinţa instituţiei de a avea o comunicare permanentă cu presa. În acest sens, Macovei s-a referit la recenta decizie a „Poştei Moldovei” de a ajusta tarifele la serviciile sale, menţionând că aceasta va afecta la modul serios activitatea ziarelor. 
 
Directoarea „Ziarului de Gardă”, Alina Radu, a spus că circa 42% din veniturile unui ziar merg la acoperirea cheltuielilor de distribuţie. „Nu cred că în aceste condiţii putem spune că facem afaceri media”, a precizat ea. 
 
Redactor-şef la ziarul „Cuvântul” (Rezina), Tudor Iaşcenco, a menţionat că publicaţiile periodice independente din teritoriu trebuie singure să-şi acopere cheltuielile, pe când cele ce activează pe lângă consiliile raioane, sunt susţinute din banii publici. „Ajustarea de tarif operată de „Poşta Moldovei” ar putea fi fatală ziarelor locale”, a declarat Iaşcenco. 
 
Prezent la întâlnire cu jurnaliştii, directorul „Poşta Moldovei”, Vladimir Ceban, a menţionat că „decizia de ajustare a tarifelor are la bază norma legală”. Primăria Chişinău a decis să ne majoreze de la anul plata pentru chirie cu 100%. În plus, avem de achitat şi salariile angajaţilor. „Nu vrem să facem bani pe seama presei, dar nici nu dorim să lucrăm în pierdere”, a spus Ceban.
 
Premierul Filat le-a propus reprezentanţilor API şi „Poştei Moldovei” să identifice o soluţie de compromis pe care s-o prezinte până lunea viitoare Executivului, urmând să fie adoptate deciziile ce se impun. Filat a susţinut şi ideea revizuirii metodologiei în baza căreia se stabilesc tarifele aplicate de „Poşta Moldovei”. 
 
HOTNEWS.MD
0