826

Vânzările Logan cresc în Rusia

Vânzările Logan în Rusia au crescut cu 15% în primele nouă luni, la 44.194 unităţi, cu trei puncte procentuale sub avansul pieţei, iar în septembrie au urcat cu 37%, cu această evoluţie marca coborând cu un loc, pe poziţia a şasea în topul celor mai bine vândute maşini, transmite MEDIAFAX.

Vânzările Logan pe piaţa rusă au înregistrat în luna august un declin de 6%.

În primele nouă luni ale anului trecut, în Rusia au fost comercializate 38.519 automobile Logan.
În septembrie, vânzările de maşini Logan au totalizat 4.805 unităţi, comparativ cu 3.497 unităţi în urmă cu un an, potrivit datelor Comisiei Constructorilor Auto, din cadrul Asociaţiei Companiilor Europene în Federaţia Rusă.

Logan este singurul model al grupului Renault inclus în topul celor mai bine vândute 25 de modele, în Rusia.

Pe ansamblul pieţei, vânzările de maşini şi vehicule comerciale uşoare au avansat cu 18% în primele nouă luni, la 1.321.027 unităţi, iar în septembrie s-au majorat cu 55%, la 185.953 unităţi.

Între cele mai bine vândute zece modele din top 25, cinci sunt fabricate sub brand Lada, iar restul de Ford, Renault, Daewoo şi Chevrolet.

Clasamentul este condus de modelele 2105/2107 (Lada), Priora (Lada), Samara (Lada), Kalina (Lada) şi Focus (Ford).

Renault deţine uzina Avtoframos în apropiere de Moscova, unde produce modelele Logan şi Sandero. În 2010, capacitatea fabricii a fost dublată la 160.000 de maşini anual.

Brandul Renault s-a plasat pe locul al patrulea în în primele nouă luni, cu 65.046 maşini şi vehicule comerciale uşoare vândute, în creştere cu 21% faţă de intervalul similar din 2009.

În septembrie, vânzările Renault în Rusia au urcat cu 66%, la 7.816 vehicule.

Rusia a început în martie un program de înnoire a parcului auto prin acordarea de prime de casare în valoare de aproximativ 1.200 de euro. Programul dispune de fonduri de 11,5 miliarde de ruble (277 milioane de euro) şi este programat să se încheie la finele lunii noiembrie.

VoceaBasarabiei

0